O altfel de expoziție va avea loc mâine, 8 aprilie, la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov. 

Prin Vernisajul „Ecologia Lânii – de la universul Mioriței și păstoritul tradițional la utilizări contemporane” este tras un semnal de alarmă cu privire la importanța lânii ca materie primă, care ajunge de multe ori un deșeu.

Vizitatorii sunt invitați nu doar să observe, ci și să interacționeze direct cu lâna. Publicul va putea descoperi fragmente din istoria păstoritului din sud-estul Transilvaniei și modul în care prezența mocanilor a influențat dezvoltarea economică, socială și culturală a Brașovului încă din perioada medievală.

Elena Cușai, muzeograf: „Propunem un dialog inedit între cercetarea etnografică și designul contemporan, având ca punct central lâna. Vizitatorii vor putea admira, de asemenea, o stână tradițională, pe care am reconstituit-o, instrumentarul specific prelucrării lânii, dar vom avea și o zonă în care vizitatorii vor putea interacționa direct cu lâna, redescoperindu-i potențialul și relevanța în societatea contemporană”.

Citește și: Lumina Sfântă vine și anul acesta direct de la Ierusalim

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *