Daniel Pancu (48 de ani) a oferit declarații despre viitorul lui la CFR Cluj. Antrenorul a transmis că în cazul în care nu-și va îndeplini obiectivul, sunt șanse mari să se despartă de clujeni la finalul sezonului.
Contractul lui Daniel Pancu la CFR Cluj se va prelungi automat în vară, dacă echipa va reuși să se califice în cupele europene. Neluțu Varga anunța însă că e gata să-i ofere o nouă înțelegere antrenorului, indiferent de rezultatele pe care echipa le va mai înregistra până la finalul sezonului.
Daniel Pancu, dispus să plece de la CFR Cluj dacă nu-și va îndeplini obiectivul
În ciuda dorinței patronului din Gruia, Daniel Pancu a transmis că nu ar avea motive să rămână la CFR Cluj, dacă echipa nu prinde cupele europene.
„Dacă nu jucăm în Europa, nu prea aș avea motive să rămân. Îmi place clubul, e imens, dar ăsta ar fi un obiectiv ratat. Dacă mă întrebi acum, aș lua-o ca pe un eșec și ar fi o mare dezamăgire, mi-ar fi greu să continui. Așa gândesc acum, mai sunt 8 etape, să vedem. Dar șansele să ating acest obiectiv sunt mai mari decât să nu reușesc”, a declarat Daniel Pancu, conform gsp.ro.
De asemenea, Daniel Pancu a oferit declarații și despre problemele financiare ale clubului, dezvăluind că există în continuare restanțe salariale. El s-a declarat nemulțumit și de starea gazonului din Gruia.
Anunțuri gratuite din Maramures


