Nereguli la Primăria Alba Iulia: Un raport de audit financiar al Curții de Conturi Alba, realizat la Primăria Alba Iulia, relevă o serie de nereguli descoperite de inspectori, plecând de la cheltuieli nejustificate pe anumite investiții și până la salarii plătite de două ori sau amenzi datorate de persoane decedate. Administrația locală are termen până la sfârșitul lunii mai a anului 2026, pentru a le remedia (o parte au fost deja remediate – n.red.). 

Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi Alba, a emis opinie contrară asupra situațiilor financiare consolidate ale UAT Municipiul Alba Iulia la 31 decembrie 2024, concluzionând că acestea „nu oferă o imagine fidelă” asupra activelor, creanțelor și datoriilor, din cauza unor deficiențe cu influențe semnificative.

Raportul a fost făcut public pe data de 18 martie și vizează atât aparatul propriu al Primăriei, cât și un ordonator secundar și 30 de ordonatori terțiari de credite din subordine.

Publicitate

Principalele constatări ale auditorilor țin de cheltuieli de capital majorate nejustificat, bunuri neînregistrate în patrimoniu, salarii și sporuri plătite nelegal, precum și erori în evidența fiscală și contabilă.

Patru dintre abaterile legate de investiții au vizat plăți considerate nejustificate la lucrări de extindere a rețelelor de apă și canalizare, la eficiența energetică a Liceului Tehnologic „Dorin Pavel” și la restaurarea Casei Memoriale „Camil Velican”, cu sume de 211.667 de lei, 171.755 de lei, 63.176 de lei și 35.699,52 de lei.

Curtea notează că aceste prejudicii au fost recuperate operativ în timpul misiunii de audit.

Una dintre cele mai importante constatări privește nepunerea în aplicare a unor hotărâri de Consiliu Local privind înregistrarea în contabilitate și patrimoniu a unor terenuri și drumuri aflate în domeniul public și privat al municipiului, deși dreptul de proprietate era înscris în cartea funciară.

Valoarea acestei abateri a fost estimată la 9.502.564 lei.

În același raport, Curtea de Conturi a constatat și neînregistrarea în patrimoniu a două investiții executate de Compania Națională de Investiții și predate municipiului, cu o valoare totală de 10.386.083 de lei, abatere despre care se arată că a fost remediată operativ.

Nereguli la cheltuielile de personal

Auditorii au identificat și majorări nelegale ale cheltuielilor de personal. La Direcția Învățământ Creșe, Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia și Creșa Municipiului Alba Iulia, Curtea de Conturi a consemnat plăți nelegale pentru 109 angajați, în principal din cauza nerespectării plafonării sporurilor.

La nivelul municipiului Alba Iulia s-a mai descoperit plata dublă a salariului de încadrare în cazul a trei persoane: o dată statul de plată la activitatea de bază și încă o dată pe statul de plată pentru activitatea desfășurată în cadrul echipelor de proiecte cu finanțare externă nerambursabilă.

De asemenea, s-a constatat plata eronată, în cazul unui salariat care a îndeplinit funcția de director cu un salariu de încadrare de 13.800 lei și care începând cu data de 01.03.2024 îndeplinește funcția de șef serviciu.

Pentru acesta, sporul de până la 50% a fost calculat la salariul anterior de director, valoarea prejudiciului constatat fiind de 6.072 lei.

Impozit pe clădiri stabilit eronat, debite din amenzi pentru persoane decedate

Pe partea fiscală, Curtea de Conturi a constatat stabilirea eronată a impozitului pe clădiri cu 1.018.910 de lei pentru doi contribuabili aflați în faliment, precum și stabilirea greșită a unor obligații de plată de 522.122 de lei pentru imobile care fuseseră înstrăinate în anii anteriori.

Totodată, în evidența fiscală au fost menținute eronat debite de peste 1,5 milioane de lei aferente unui număr de 28 de contribuabili persoane juridice radiate din registrul comerțului.

Au fost menținute eronat în evidența fiscală/ tehnic-operativă pe plătitor la data de 31.12.2024, debite din amenzi aferente unui număr de 15 persoane fizice decedate, în sumă de 16.310 de lei.

Raportul consemnează și alte probleme sub pragul de semnificație, dar relevante cumulat: nepublicarea la timp în SEAP a Programului Anual de Achiziții Publice de către Centrul Cultural Palatul Principilor, lipsa documentelor constatatoare în SEAP pentru unele contracte și divizarea unor achiziții directe de servicii de promovare și publicitate pentru încadrarea în pragurile legale.

  • Concret, la nivelul ordonatorului terțiar de credite Centru Cultural Palatul Principilor, s-a constatat faptul că în anul 2024, în cazul achizițiilor directe efectuate reprezentând: servicii de promovare și publicitate asimilate, acestea au fost divizate în valori mai mici, după diferite coduri CPV pentru produse similare, cu scopul încadrării în pragurile valorice pentru achiziții directe, nefiind respectate în acest caz pragurile valorice prevăzute de art.7 alin.(5) din Legea nr. 98/2016 privind
    achizițiile publice, până la care entitatea avea dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii.

Curtea de Conturi a evaluat și mecanismele interne ale Primăriei Alba Iulia. Concluzia a fost că sistemul de control intern managerial este doar parțial conform, cu un nivel de încredere mediu, iar instituția nu a dezvoltat instrumente adecvate de supervizare și control pentru toate procesele și activitățile.

În plus, activitatea de audit intern a fost considerată insuficient dimensionată: din trei posturi prevăzute, doar unul era ocupat, iar în 2024 au fost realizate doar patru misiuni, cu caracter mai degrabă formal.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *