În plină pauză competițională, echipa noastră a disputat un meci amical în compania divizionarei secunde, Gloria Bistrița, câștigat cu scorul de 3-1. Toate golurile Universității au venit în repriza a doua și au fost semnate de Andrei Gheorghiță, de două ori (49, 51) și Mihai Orban (79).
Debutul partidei din Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” a fost caracterizat de echilibru, ambele formații trecând pe lângă deschiderea scorului încă din primele zece minute. Mai întâi, Fabry a trimis peste poartă din marginea careului, după care tânărul portar Iuhos s-a remarcat cu o paradă la un șut expediat de bistrițeni din interiorul careului. Treptat, “U” a pus stăpânire pe joc și a încercat să desfacă defensiva echipei de ligă secundă prin numeroase acțiuni purtate mai ales în banda dreaptă, prin Chipciu și Stanojev.
Chiar și așa, ocaziile mari le-au aparținut celor de la Gloria Bistrița, care l-au testat întâi de la mare distanță pe portarul Universității, apoi cu o lovitură de cap din doar câțiva metri, dar nu au reușit să cadreze în niciuna dintre situații. Până la urmă, oaspeții de astăzi au deschis scorul prin Jimmy King Otega (32), care a trimis cu latul în plasă din marginea careului mic. În replică, El Sawy a reluat cu capul peste poarta lui Raul Avram, din centrarea expediată de Miguel Silva, iar prima parte s-a terminat cu avantajul minim al bistrițenilor.
Fără schimbări la pauză, Universitatea a avut nevoie de doar șase minute din repriza secundă pentru a întoarce scorul, grație unei duble semnate de Andrei Gheorghiță. Golul egalizator a venit după o acțiune foarte frumoasă în flancul drept, semnată de Stanojev, care a centrat perfect către Gheorghiță (49), iar acesta a preluat elegant pe piept și a reluat din voleu în plasa laterală, lăsându-l fără replică pe portarul oaspeților. La una dintre fazele imediat următoare, tot Gheorghiță (51) l-a testat pe Avram de la peste 20 de metri, mingea a prins pământul în fața porții și „studenții” au preluat astfel conducerea.
Pe parcursul reprizei secunde au fost introduși și tinerii Orban, Pall și Moraru în locurile lui Chipciu, El Sawy și Fabry, iar primii doi au conlucrat la a treia reușită a zilei pentru „Șepcile roșii”. Orban a recuperat la marginea careului, și-a depăsit adversarul direct și i-a pus mingea pe frunte lui Lukas Pall (79), care a reluat în plasă, bifând primul său gol în alb și negru.
FC Universitatea Cluj a încheiat meciul cu Andrei Balmuș între buturi și fără emoții, adjudecându-și această partidă de pregătire cu scorul de 3-1, cu opt zile înaintea duelului din Superligă, cu Rapid, programat duminică, de la ora 20:30.
Echipa de start: Iuhos (Balmuș, 83) – Chipciu (Pall, 60), Cisse, Capradossi, Silva, Murgia, Codrea, Fabry (Moraru, 80), Stanojev, Gheorghiță, El Sawy (Orban, 70)
Imediat după fluierul final, antrenorul Cristiano Bergodi a catalogat acest amical drept un test reușit și a vorbit despre următoarele meciuri oficiale, din play-off-ul Superligii:
„A fost un antrenament foarte reușit, un meci frumos. Mi-a plăcut cum au jucat băieții, au avut dăruire și ambiție. Terenul era puțin mai greu, cum a plouat, dar mi-au plăcut mult. Fiecare antrenament, fiecare meci e important pentru noi, pentru băieți, pentru că arată ce știu. Și atunci mă bucur și pentru Andrei Gheorghiță că a marcat de două ori și pentru ceilalți, că au făcut un joc foarte reușit.
Pentru moment, noi stăm cu picioarele pe pământ. E normal să fim bucuroși, avem încredere pentru viitor, dar fiecare meci e foarte greu în play-off și vom vedea cum vom fi în Giulești după această pauză.”
De asemenea, tehnicianul italian e cu ochii pe Jovo Lukic, convocat la naționala Bosniei, care urmează să înfrunte „Squadra Azzura” pentru un loc la Mondialul din SUA.
„Mi-a părut rău că a fost în afara lotului la meciul cu Țara Galilor, dar era prima convocare pentru el. Eu mă bucur mult pentru Jovo, pentru că, în acest moment, e „terminalul” nostru. E un jucător care are, până acum, un sezon foarte bun, foarte reușit și sper ca, până la sfârșitul campionatului, să mai adauge cinci, șase goluri.”
Marcator al unei duble, Gheorghiță vede și el această partidă ca un factor de încredere atât din punct de vedere colectiv, cât și pe plan personal.
„A fost un antrenament reușit din punctul nostru de vedere. Victoriile aduc victorii și sperăm să o ținem tot așa și în campionat. Este foarte important că am reușit să marchez, pentru că trec și printr-o perioadă puțin mai grea, în care am beneficiat de mai puține minute, dar eu muncesc în continuare și sper să-i arăt domnului Bergodi că merit să fiu în teren.
Cum am spus înainte, victoriile aduc bunăstare în vestiar. Noi ne înțelegem foarte bine, suntem un grup unit. Încercăm să luăm meci cu meci și vedem unde ne situăm la finalul campionatului. Se vede bine clasamentul, dar cum am spus, nu ne gândim prea departe. O luăm meci cu meci și la finalul campionatului încercăm să ne îndeplinim obiectivul și să ocupăm un loc de cupă europeană. Noi încercăm să câștigăm fiecare partidă și dacă vom câștiga fiecare partidă, automat vom fi acolo sus.”
Anunțuri gratuite din Maramures


