Victima a fost lovită în zona în zona feței cu un obiect contondent.

Articol de Victor Marin, Publicat: 28 Ianuarie 2026, 20:29
 • Actualizat: 28 Ianuarie 2026, 21:51

Polițiștii mureșeni anchetează cazul unui taximetrist care, în timpul unei curse, a fost agresat de pasageri.

Sesizarea a fost făcută de victimă prin apel la 112.

În vârsta de 54 de ani, taximetristul le-a spus anchetatorilor că, în timp ce transporta trei copii, a fost lovit în față cu un obiect contondent.

Potrivit polițiștilor, bărbatul i-a luat pe cei trei minori din Târgu Mureș, cu destinația localitatea Porumbeni.

Pe fondul unor neînțelegeri legate de plata cursei, taximetristul i-ar fi coborât pe pasageri din autoturism.

În acel moment, între părți a izbucnit un conflict, iar conducătorul auto ar fi fost lovit în zona feței, la nivelul obrazului, cu un obiect contondent.

La fața locului a fost solicitat un echipaj medical, iar bărbatul a fost transportat la o unitate sanitară pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Cei 3 tineri au părăsit zona imediat după agresiune, însă au fost identificați și depistați la scurt timp de un echipaj de poliție.

Potrivit Agerpres, minorii au vârste de 13, 15 și 16 ani.

Minorii au fost conduși la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz au fost informați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

Citește și: Copilul de 13 ani implicat în crima din Cenei, supus unor evaluări medicale și psihologice

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *