Teatrul Național Târgu Mureș – Compania ‘Liviu Rebreanu’ în coproducție cu Teatrul Dramatic Geo Milev din Stara Zagora, Bulgaria, au anunțat, marți, premiera spectacolului ‘Testat pe oameni/Tested on People’ de Maja Pelevic, în regia lui Petar Denchev.
Spectacolul va avea două premiere, una programată pentru joi, de la ora 19:30, la Sala Mică a Teatrului Național Târgu Mureș, iar a doua pentru vineri.
‘Noi, ca civilizație, ne-am pus în situația de a ne plăcea să fim urmăriți în mod constant, dar, în mod paradoxal, de a râvni la dorința de a fi liberi. Suntem cu toții manechine digitale’, a arătat autoarea piesei, Maja Pelevic, într-un comunicat de presă remis de Compania ‘Liviu Rebreanu’.
Piesa ‘Testat pe oameni’, se arată în comunicatul instituției teatrale, abordează o temă ușor de recunoscut, reality show-urile.
‘Dramaturga Maja Peleviæ a dobândit reputația unei artiste neobișnuite și creative a teatrului contemporan sârbesc, dar și în Europa de sud. În noua ei piesă abordează fenomenul reprezentat de formatul de tip reality al diverselor emisiuni de televiziune sau de pe internet, chestionează spațiul realității, respectiv pe cel construit al realității virtuale; granițele estompate dintre spațiile în care locuim în viața obișnuită și dificultatea de a le recunoaște diferențele. Maja Pelevic plasează un grup de opt personaje într-un spațiu nedefinit în mod tendențios, unde acestea coexistă. Specificitatea piesei constă în faptul că scena de teatru devine o realitate în sine în cadrul căreia fiecare în mod individual se confruntă cu propriile dileme, frici, nemulțumiri, speranțe și bucurii’, a arătat Compania ‘Liviu Rebreanu’.
În spectacol, susține compania, oamenii sunt ținuți sub observație în mod constant, sunt plasați în așa-numitul ‘human zoo’, o grădină zoologică unde oamenii iau locul animalelor.
‘Aceștia nu au nume proprii, ci le sunt acordate nume în raport cu sensibilitățile și trăsăturile de caracter personale. Astfel, avem Romanticul, Perfecționistul, Diplomatul, Aventurierul, Observatorul, Cel care obține, Mentorul și Nova. Timpul și spațiul sunt organizate după legile de votare, ghidaj și opțiuni false pentru actori și public specifice formatelor de internet și TV. De asemenea, la finalul piesei, Pelevic abordează chestiunea inteligenței artificiale percepute ca fiind aspirația finală a dezvoltării de noi tehnologii și viață digitală. Spectacolul bazat pe piesa Majei Pelevic va apela la interacțiunea cu publicul pentru a evidenția realități în schimbare, grație noilor media care scapă controlului uman – organizând acțiunea într-un mod similar cu un teren de sport și un studio de televiziune’, mai arată Compania Liviu Rebreanu.
Din distribuție fac parte actorii Borche Manev, Yana Georgieva, Ivan Kaloshev, Yana Bozhanin, Mihaela Mihai, Radu Anastas, Dana Pancu și Sergiu Ștefanache
Spectacolul va fi jucat în limbile română și bulgară, cu supratitrare în română și bulgară și are o durată de 1 oră și 50 minute și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.
Producția este realizată în cadrul Proiectului Cultural Connection 2025, finanțat prin Grantul Mecanismul Recuperare și Reziliență, componenta nr. 11 ‘Incluziune socială’, Investiția 6 ‘Dezvoltare a Sectoarelor Creative și Culturale’, și Grantul Sesiune Dublă ‘Crearea de producții și coproducții bulgare în sectorul CTI și promovarea acestora pe piața artistică europeană și internațională’. AGERPRES/(AS – redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Anunțuri gratuite din Maramures



