Clubul de Șah Onixteia Sibiu marchează un moment important în evoluția sa, după ce s-a afiliat la Federația Română de specialitate.
Afilierea permite clubului Onixteia să participe în mod oficial la competițiile organizate sub egida Federației Române de Șah și să ofere copiilor din club oportunitatea de a evolua într-un cadru sportiv recunoscut la nivel național și internațional.
Prin această afiliere, sportivii clubului Onixteia pot participa la competiții naționale organizate sub egida Federației Române, turnee internaționale recunoscute de Federația Internațională, dar și campionate oficiale și turnee de performanță.
Pentru mulți dintre copiii din club, acest lucru reprezintă un pas important în parcursul lor sportiv și o oportunitate de a acumula experiență competițională valoroasă.
Procesul de afiliere la Federația Română de Șah a fost unul îndelungat și a presupus parcurgerea mai multor etape administrative și juridice.
Bogdan Armenciu: ”Moment foarte important pentru noi”
Înfiinat în 2022, Clubul Onixteia este coordonat de Bogdan Armenciu, antrenor și promotor activ al șahului în Sibiu.
Bogdan Armenciu este și căpitanul echipei universitare sibiene CSU Sibiu, alături de care a reușit recent promovarea în Divizia A, o performanță importantă pentru șahul universitar din oraș.
.Afilierea Clubului Onixteia la Federația Română de Șah este un moment foarte important pentru noi. Înseamnă recunoașterea muncii depuse în ultimii ani și, mai ales, deschide noi oportunități pentru copiii din club să participe la competiții oficiale și să evolueze în șahul de performanță” a declarat Bogdan Armenciu.
În perioada următoare, obiectivele clubului sunt următoarele: pregătirea sportivilor pentru campionatele naționale, participarea la competiții oficiale din calendarul Federației Române, dezvoltarea programelor pentru copii și juniori.
De asemenea, clubul își propune să contribuie activ la dezvoltarea șahului sibian, inclusiv prin organizarea de turnee locale și competiții cu participare națională.
Anunțuri gratuite din Maramures



