Mircea Lucescu a transformat Corvinul Hunedoara dintr-o echipă de provincie într-un fenomen al fotbalului românesc, iar anii petrecuți de el „sub furnale” au rămas cea mai strălucitoare epocă din istoria clubului.
Mircea Lucescu pe stadionul Corvinul, în 2024. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Corvinul Hunedoara, un club de fotbal cu istorie îndelungată, și-a legat cele mai bune performanțe din secolul XX de perioada în care a fost condusă de Mircea Lucescu (1945 – 2026). Fostul antrenor a avut o legătură specială cu Hunedoara, oraș al cărui cetățean de onoare este. Aici și-a încheiat cariera de jucător și și-a început-o pe cea de antrenor, la sfârșitul anilor ‘70, reușind să ducă o echipă din Liga a doua până în cupele europene.
Zi de doliu în Hunedoara
În era Lucescu, Corvinul juca în echipamentul naționalei Hondurasului, adus de Lucescu de la Națională, și era susținut la fiecare meci pe un stadion arhiplin. Familia Lucescu locuia într-un apartament modest din Hunedoara, dar a trăit aici primii ani de glorie din cariera regretatului antrenor.
Imaginea 1/11:
Mircea Lucescu la Hunedoara Foto Aurel Herlea in anii 80 (7) jpg
„Mircea Lucescu şi-a finalizat cariera sa remarcabilă ca jucător de fotbal la Corvinul Hunedoara, club la care a ajuns în 1977. Tot aici, Mircea Lucescu şi-a început cariera sa inegalabilă ca antrenor, reuşind să creeze nu doar o echipă extraordinară, ci şi o emulaţie extraordinară în cadrul comunităţii, devenind rapid un reper atât din punct de vedere sportiv, cât şi uman. Relaţia domniei sale cu Hunedoara nu s-a oprit la momentul încetării mandatului său ca antrenor al echipei Corvinul. Domnul Mircea Lucescu a promovat şi sprijinit mişcarea sportivă hunedoreană permanent, inclusiv în ultimii săi ani de viaţă. Pentru meritele sale deosebite, Mircea Lucescu a fost declarat „Cetăţean de Onoare al municipiului Hunedoara” în anul 2013”, notează Primăria Hunedoara, care a transmis că 10 aprilie va fi zi de doliu local în Hunedoara, în memoria antrenorului.
Corvinul Hunedoara, o istorie de peste un secol
Prima echipă de fotbal din Hunedoara a fost înființată în 1921, iar în deceniile următoare a purtat mai multe denumiri: C.S. Fero Sport, la înființare, U.F.H. (Uzinele de Fier Hunedoara) și Iancu Corvinul, în anii interbelici, Metalul, Energia și Siderurgistul, în primele decenii de comunism, și Corvinul Hunedoara, în ultima jumătate de secol.
De la începutul anilor ‘60, odată cu construcția stadionului Corvinul, fotbalul a devenit atracția principală pentru mii de hunedoreni, care umpleau, la sfârșit de săptămână, tribunele arenei cu peste 16.000 de locuri din Hunedoara.
În anii ’60, Corvinul Hunedoara a activat atât în prima ligă de fotbal a României, cât și în ligile inferioare, însă, de la sfârșitul anilor ‘70, odată cu venirea lui Mircea Lucescu în Hunedoara, avea să devină una dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România.
În 1976, Corvinul a revenit în prima ligă de fotbal a României, iar timp de aproape două decenii a fost una dintre cele mai iubite echipe din România. În 1977, Lucescu s-a mutat în Hunedoara cu familia și a devenit căpitanul și, mai târziu, antrenorul echipei locale. Echipa de fotbal a Hunedoarei a retrogradat la finalul sezonului 1978 – 1979.
Corvinul Hunedoara în 1980. Foto Aurel Herlea
Căpitanul ei rămăsese însă eroul Corvinului, iar la finalul ultimului meci jucat în acel sezon la Hunedoara, Mircea Lucescu a fost scos de pe stadion pe brațe de către suporteri și condus în urale acasă, deși echipa tocmai retrogradase.
Din 1979, Lucescu a revenit la conducerea Corvinului, de această dată ca antrenor și jucător, rămânând aici, cu familia, până în 1982, când a fost numit antrenor al naționalei de fotbal a României.
„Mi-aduc aminte cu cât entuziasm am venit eu la Hunedoara. Puteam să merg oriunde în altă parte, în aceleaşi condiţii. Dar am preferat Hunedoara. Ştiam că aici este un climat specific muncii. Visam ca experienţa şi entuziasmul meu, ca şi dorinţa mea de afirmare sportivă, să ajute şi să determine schimbarea unei optici greşite în ceea ce priveşte sportul. Lipsiţi de o activitate culturală pronunţată şi tradiţională, mă gândeam că oamenii se vor apropia de fotbal şi, prin el, de sport, cu un entuziasm deosebit, că vom reuşi împreună – echipă şi spectatori – să creăm un nucleu sportiv dincolo de jocurile săptămânale”, scria acesta în 1980, în ziarul local „Drumul Socialismului”.
Cronica lui Mircea Lucescu, în 1980. Sursa: Drumul Socialismului
În anii ’80, din echipa condusă de Mircea Lucescu făceau parte Klein, Gabor, Andone, Nunweiller, Lucescu, Văetuş, Petcu, Dumitrache, Rednic şi alţi fotbalişti care urmau să joace la naţionala României şi la echipe ca Steaua şi Dinamo. Secretul succesului, după o performanţă de neegalat, era munca, dragostea de fotbal şi seriozitatea, relata Mircea Lucescu, într-un interviu din 1981:
Corvinul Hunedoara în 1981. Sursa: Ilustrată. Delcampe
„Jucând bine, poţi să pierzi o dată sau de două ori, dar, cu timpul, vei câştiga. Jucând prost, câştigi o dată sau de două ori, dar, cu timpul, pierzi”, afirma acesta.
Mulţi dintre tinerii care jucau pentru FC Corvinul Hunedoara erau studenţi la Institutul de Inginerie din Hunedoara, iar Lucescu se interesa de activitatea lor la studii.
Corvinul juca cu tricourile naționalei Honduras
Echipa „corbilor albaștri”, așa cum era numită Corvinul Hunedoara din era Lucescu, juca în echipament alb-albastru, cu sigla reprezentată pe tricou de corbul cu inel în cioc – emblema familiei medievale a Corvinilor.
Corvinul, cu tricourile naționalei Honduras. Foto: Aurel Herlea
La începutul anilor ’80, în ultimul sezon în care Mircea Lucescu a antrenat Corvinul, pentru o perioadă, corbul de pe tricourile de joc ale fotbaliștilor a fost înlocuit cu litera H, nu de la Hunedoara, ci de la Honduras.
La începutul anului 1982, selecţionata României şi cea a Hondurasului au disputat un meci amical pe stadionul din Tegucigalpa, în faţa a 25.000 de spectatori, iar printre componenții naționalei României s-au aflat mai mulți fotbaliști de la Corvinul Hunedoara: Rednic, Andone, Klein și Gabor.
„Conform tradiţiei, jucătorii au făcut schimb de tricouri între ei. Ai noştri le-au cedat pe cele tricolore, în roşu, galben şi albastru, în locul cărora au primit unele în dungi alb şi azur. Cum în echipa României erau mulţi jucători de la Corvinul, iar tricourile erau inscripţionate cu litera H, le-am sugerat celorlalţi să le cedeze celor de la Hunedoara pentru a le folosi în campionat. Cu toţii au fost de acord, iar Klein şi Ando le-au strâns şi dus la Hunedoara. Nu erau dintr-un material extraordinar, însă erau cu mult peste ce aveam noi în ţară”, relata Mircea Lucescu, într-un articol publicat de fostul jurnalist hunedorean Sami Tamaş.
Mircea Lucescu a rămas legat de Hunedoara
În toamna anului 1982, „corbii albaștri” activau în prima ligă de fotbal a României și s-au calificat în turul al doilea al Cupei UEFA, unde au fost eliminați de FK Sarajevo, din fosta Iugoslavie.
Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu la Hunedoara, 1981. Foto: Aurel Herlea
Mircea Lucescu, antrenor și jucător al Corvinului, până la finalul sezonului 1981 – 1982, fusese numit între timp selecționer al naționalei de fotbal a României, însă a rămas legat de „orașul de sub furnale”, unde petrecuse peste șase ani. În Hunedoara, Mircea, Nelly şi Răzvan au locuit până în 1982 într-un apartament cu două camere, situat în Piaţa Florilor, nu departe de combinatul siderurgic și de stadion.
Familia Lucescu a stat într-o locuinţă obişnuită, pentru care plătea o chirie mică, la fel ca şi ceilalţi locatari ai blocului, majoritatea sportivi. Foştii vecini ai Luceştilor din „blocul fotbaliștilor” şi-i aminteau ca fiind oameni cumsecade și se mândreau că i-au cunoscut.
După 1990, odată cu declinul combinatului siderurgic din Hunedoara, și sportul hunedorean a intrat în declin, iar Corvinul a retrogradat în a doua ligă de fotbal. Fostul antrenor al Corvinului a mai revenit în Hunedoara în ultimii ani.
Imaginea 1/17:
Echipa Corvinul Hunedoara în anii 80 Fotografii de Aurel Herlea (24) jpg
„Am revenit în Hunedoara după foarte mult timp, cu foarte multă dragoste şi plăcere şi am fost încântat de ceea ce am văzut. Sigur că mă bântuie amintirile, mai ales cele extraordinare pe care le-am avut cu acea echipă teribilă şi sper ca într-o zi ea să reînvie, pentru că performanţa pe care a făcut-o în acea perioadă Corvinul a fost una cu totul deosebită. Nu întâmplător 7 – 8 jucători au jucat la echipa naţională, iar mulţi dintre ei au evoluat apoi peste graniţele ţării, în condiţii foarte bune. Îmi doresc ca în următorii ani să revăd echipa Hunedoarei renăscând pentru că talente sunt convins că veţi găsi aici. M-au năpădit amintirile, nostalgic, aşa cum trebuie să fie un om după atâţia ani, am revăzut băieţii mei, prietenii mei, copiii mei şi sunt bucuroşi că ei sunt sănătoşi şi că duc mai departe această istorie a unei perioade fantastice pentru fotbalul hunedorean. Sper ca fotbalul să redevină un eveniment specific acestei zone, pentru că oamenii au iubit foarte tare fotbalul şi mai ales Corvinul Hunedoara. Aş vrea să văd Corvinul Hunedoara renăscând”, relata Mircea Lucescu, în 2019.
În prezent, Corvinul Hunedoara, căruia Mircea Lucescu i-a rămas aproape în ultimii ani, este aproape de a reveni în Superliga de fotbal a României.
Anunțuri gratuite din Maramures


