Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că, în urma unei adrese primite din partea Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, în data de 4 martie 2026, în intervalul orar 10:00 – 11:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică denumit generic „Miercurea Alarmelor”.
Activitatea este organizată la nivel național, în baza Ordinului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 60544 din 18.02.2026, în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurată în perioada 26 februarie – 4 martie 2026.
Ce presupune exercițiul?
În intervalul menționat, pe raza municipiului Deva vor fi puse în funcțiune sirenele de alarmare publică, astfel:
- echipamentele de avertizare-alarmare acționate centralizat vor fi activate din centralele de înștiințare-alarmare instalate la nivelul administrației publice locale și al dispeceratului ISU;
- sirenele cu acționare locală vor fi pornite de personalul desemnat la nivelul autorității administrației publice locale;
- în cazul sirenelor electronice, pot fi transmise mesaje vocale informative privind natura exercițiului și măsurile de protecție specifice situațiilor de urgență.
Scopul demersului
Exercițiul are ca obiectiv:
- verificarea funcționării sistemului de alarmare publică;
- creșterea gradului de informare și pregătire a populației;
- familiarizarea cetățenilor cu semnificația semnalelor de alarmare;
- prevenirea producerii panicii în cazul unor situații reale de urgență.
Mesaj către comunitate
Primăria Municipiului Deva precizează că activarea sirenelor din data de 4 martie 2026 reprezintă doar un exercițiu și nu semnalează existența unei situații reale de pericol.
Rugăm cetățenii, instituțiile publice și operatorii economici să manifeste calm și să trateze această activitate ca pe un demers necesar pentru siguranța comunității.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva



