Medicii Cristian Țibea și Andrei Coșeriu au realizat o intervenție de reconstrucție mamară, realizată cu succes la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.
Intervenția a avut loc la o pacientă relativ tânără (în vârstă de 46 de ani), luni, 23 martie.
Operația a durat aproximativ două ore, iar evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacienta fiind externată după două zile, cu o recuperare rapidă.
La o săptămână de la intervenția chirurgicală, pacienta se simte bine, au transmis reprezentanții spitalului.
Intervenția chirurgicală a fost efectuată de medicul primar ginecolog dr. Cristian Țibea și medicul specialist în chirurgie plastică și reconstructivă dr. Andrei Coșeriu.
Pacienta a fost diagnosticată inițial cu cancer de sân multicentric, inoperabil în faza de debut. Aceasta a urmat tratament oncologic neoadjuvant, cu scopul reducerii și stabilizării formațiunilor tumorale mamare.
Ulterior, s-a intervenit chirurgical, efectuându-se mastectomie bilaterală, asociată cu limfadenectomie axilară.
Vezi și: Pacientă cu trei tipuri de cancer, operată cu succes la Spitalul Județean din Alba Iulia de Cristian Țibea ajutat de Ovidiu Țuhașu
La aproximativ șase luni de la intervenția inițială, s-a realizat reconstrucția mamară, prin implant de silicon, asociată cu augmentare mamară contralaterală, pentru obținerea unui rezultat estetic și funcțional optim.
„În ultimii 10 ani, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia au fost efectuate peste 3.000 de intervenții chirurgicale pentru tratamentul cancerului de sân.
De aproximativ un deceniu realizăm și intervenții oncoplastice, care îmbină tratamentul oncologic cu tehnici de conservare sau reconstrucție a sânului, urmărind atât controlul bolii, cât și refacerea cât mai apropiată de anatomia naturală.
Suntem mândri că, la nivel local, putem asigura un tratament complet, multidisciplinar, al cancerului de sân”, a declarat șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie, dr. Cristian Țibea, medic supraspecializat în ginecologie oncologică.
„Intervenția chirurgicală realizată a avut un dublu obiectiv: reconstrucția mamară definitivă cu proteză de silicon a sânului anterior operat, respectiv ridicarea sânului contralateral prin operația de mastopexie, pentru obținerea simetriei.
Astfel, prin aceste tehnici, seria de proceduri terapeutice începută cu tratamentul oncologic al cancerului de sân se încheie prin redarea volumului și aspectului armonios”, a transmis Andrei Coșeriu, medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.
Anunțuri gratuite din Maramures


