Procesul laborios de restaurare a Sălii Cavalerilor din Castelul Corvinilor a ajuns în ultima etapă. Aproape 8.000 de plăci ceramice lucrate manual sunt montate cu grijă, readucând farmecul și autenticitatea istorică a pardoselii. Plăcile au fost realizate în Ungaria, de aceeași companie care a furnizat materiale pentru castel acum peste 130 de ani, păstrând tehnica și tradiția meșteșugului de odinioară.
Restaurarea, începută în 1868 de Ferenc Schulz și continuată de arhitecții Antal Khuen și István Möller, este susținută acum printr-un proiect de 6,6 milioane de euro, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat că intervenția este esențială pentru conservarea patrimoniului și pentru a păstra Castelul Corvinilor ca reper turistic de prim rang.
Informațiile și imaginile au fost preluate de pe rețeaua de socializare oficială a Castelului Corvinilor, unde sunt prezentate toate etapele restaurării și efortul meșterilor implicați.



