Articol disponibil în:

Română

Lucrările de reabilitare a Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc avansează, proiectul fiind una dintre cele mai ample investiții derulate în această perioadă de Consiliul Județean Harghita. Modernizarea clădirii urmărește atât creșterea eficienței energetice, cât și îmbunătățirea condițiilor de funcționare ale instituției.

Stadiul lucrărilor a fost verificat recent pe teren de președintele Consiliului Județean Harghita, Bíró Barna-Botond, care a analizat împreună cu echipa tehnică principalele intervenții aflate în desfășurare. Potrivit acestuia, una dintre modificările importante vizează centrala termică, care va fi dotată cu un sistem de încălzire complet diferit, menit să reducă semnificativ costurile de exploatare. În paralel, pe fațada clădirii a fost deja montată structura metalică necesară amplasării materialului izolator, iar montarea acestuia urmează să înceapă în această săptămână.

Avansăm cu lucrările de renovare a clădirii Palatului Administrativ. Am fost pe teren și împreună cu colegii am analizat schimbările la centrala termică, care va fi dotată cu un sistem de încălzire complet diferit, ceea ce va contribui la reducerea costurilor pentru încălzire. Pe fațada clădirii a fost montată structura metalică în care va fi amplasat materialul izolator, iar montarea acestuia va începe în această săptămână. Lucrările se vor desfășura etapizat. Scopul nostru este ca această investiție să fie realizată cât mai rapid și la o calitate cât mai bună”, a declarat președintele Consiliului Județean Harghita.

Șeful administrației județene a subliniat și faptul că, împreună cu reprezentanții UDMR din Guvern, se lucrează la stabilirea unui calendar de implementare care să permită tratarea separată a componentei de renovare energetică față de investițiile structurale ale clădirii. O asemenea soluție ar face posibilă utilizarea integrală a finanțării obținute pentru proiect.

Reabilitarea Palatului Administrativ este însă una complexă, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Încă din etapa de proiectare au apărut dificultăți, iar procesul de obținere a avizelor și autorizațiilor necesare a generat întârzieri. În timpul demontării placajului de travertin s-a constatat că unele elemente structurale exterioare nu pot susține noul placaj, motiv pentru care, la recomandarea proiectantului, acestea au fost înlocuite cu elemente metalice. Noile structuri sunt deja vizibile pe partea de nord a clădirii.

La acestea se adaugă și cerințele stricte privind securitatea la incendiu, care presupun intervenții suplimentare importante și contribuie la complexitatea generală a lucrărilor. În acest context, Bíró Barna-Botond a solicitat constructorului, în cadrul unei ședințe de lucru recente, o mobilizare mai intensă pe șantier, astfel încât investiția să poată fi dusă la bun sfârșit în cele mai bune condiții.

Totodată, președintele Consiliului Județean Harghita l-a informat pe ministrul dezvoltării, Cseke Attila, că reabilitarea unei clădiri de asemenea dimensiuni implică numeroase provocări tehnice. Potrivit acestuia, majorarea contribuției proprii a Consiliului Județean reflectă faptul că, pe lângă lucrările prevăzute inițial, au devenit necesare și intervenții suplimentare esențiale pentru realizarea corespunzătoare a investiției.

În cazul Palatului Administrativ, valoarea finanțării eligibile, cu TVA inclus, este de aproximativ 42,4 milioane de lei, în timp ce contribuția Consiliului Județean Harghita se ridică la aproape 63,3 milioane de lei.

În prezent, alte două clădiri aflate în administrarea Consiliului Județean sunt, de asemenea, în reabilitare energetică: fosta clădire a policlinicii stomatologice și Vila nr. 6 din Băile Homorod. Pentru aceste două investiții, autoritățile estimează că termenele de execuție pot fi respectate fără dificultăți.

Lucrările finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie finalizate până la sfârșitul lunii iunie a acestui an.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *