Comuna Pestişu Mic, situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar având „graniţă” şi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel, trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava, aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondate” Văii Mureșului.
Scapă de birocrație
În comună, care are o suprafață ce depășește 52 de kilometri pătrați, trăiesc peste 1.200 de oameni. Datorită poziționării geografice, dar și a investițiilor făcute de administrația locală în modernizarea rețelei de infrastructură, populația comunei este în creștere, la fel ca și gradul de confort. Iar acest grad de confort al locuitorilor din Pestișu Mic va crește odată cu punerea la dispoziție, de către administrația publică din comună, a unei platforme electronice complexe, prin care se elimină diferite proceduri birocratice, dar nu numai. „Vă facem cunoscut faptul că Primăria comunei Pestișu Mic pune la dispoziția cetățenilor o platformă electronică complexă denumită CityOn (autentificarea în platforma electronică se realizează în baza unui cont), https://pestisumic.cityon.ro/, care oferă numeroase servicii online integrate. Este vorba despre acces la informații privind patrimoniul din Impozite și taxe locale, posibilitatea de a plăti impozite, taxe, amenzi sau de a efectua alte tipuri de plăți, precum și de a vizualiza istoricul plăților deja efectuate (vizualizarea și plata sumelor se poate realiza și fără autentificare în platforma electronică, doar în baza CNP-ului, în cazul persoanelor fizice, sau a Codului Unic de Înregistrare, în cazul persoanelor juridice) sau posibilitatea de a solicita online Certificat de atestare fiscală, care atestă îndeplinirea obligațiilor de plată către bugetul local. Totodată, platforma oferă posibilități de acces la informații privind gospodăria/gospodăriile din care faceţi parte la Registrul Agricol și de depunere de documente online (diverse cereri, sesizări sau petiții). În plus, se asigură acces la informații privind istoricul cererilor depuse, inclusiv stadiul acestora, precum și posibilitatea de a depune cereri online pentru eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare”, a spus Saul Daniel Dobruțchi, primarul comunei hunedorene Pestișu Mic.
Acces la bugetarea participativă, proces prin care cetățenii pot depune proiecte
Această platformă electronică oferă mai multe avantaje, printre care o mai bună comunicare cu autoritățile publice locale, verificarea activității acesteia ori posibilitatea de depunere de proiecte prin procesul de bugetare participativă. „Prin acest serviciu pus la dispoziția cetățenilor se mai oferă și acces rapid și facil la Monitorul Oficial Local – secțiune care cuprinde informații privind Statutul Unităţii Administrativ Teritoriale UAT Pestișu Mic, regulamente privind procedurile administrative, hotărârile autorităţii deliberative, dispoziţiile autorităţii executive, documente şi informaţii financiare, precum și diverse alte documente de interes public. Totodată, locuitorii din Pestișu Mic vor avea acces și la alte secțiuni de interes public, precum permise de liberă trecere, conturi IBAN, precum și alte legături utile care oferă acces rapid la informații și resurse externe relevante. Dar cel mai important aspect este că locuitorii din Pestișu Mic vor avea acces la procesul de bugetare participativă. Bugetarea participativă este un proces democratic și transparent prin care locuitorii unei comunități propun, dezbat și decid direct alocarea unei părți din bugetul local pentru proiecte de interes public. Aceasta implică cetățenii în identificarea problemelor și prioritizarea investițiilor, promovând implicarea activă în viața orașului. O caracteristică a bugetării participative este procesul său inclusiv, prin care permite cetățenilor să ia decizii reale despre cheltuielile publice.
Este vorba aici și despre transparență și, astfel, crește încrederea între cetățeni și administrația locală. Și, nu în ultimul rând, putem vorbi și despre etapele tipice, care prevăd depunerea proiectelor de către cetățeni, verificarea tehnică, votul comunității și implementarea proiectelor câștigătoare. Sunt primării din România care folosesc platforme online dedicate, pentru a facilita depunerea și votarea proiectelor și, iată, acum facem parte și noi din acest grup. Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că noua interfață a site-ului oficial al Primăriei comunei Pestișu Mic, https://primariapestisumic.ro/, are un design mult mai eficient, care pune accent pe o structură clară a paginii principale; prin intermediul site-ului oficial se poate accesa direct și platforma electronică CityOn – https://pestisumic.cityon.ro/, precum și Monitorul Oficial Local al comunei Pestișu Mic”, a mai precizat Saul Daniel Dobruțchi, primarul comunei hunedorene Pestișu Mic.
Anunțuri gratuite din Maramures


