Articol de David Istrate – Publicat marti, 13 ianuarie 2026, 19:45 / Actualizat marti, 13 ianuarie 2026 20:19

După două deplasări, U-BT Cluj-Napoca a revenit pe teren propriu, pentru confruntarea cu Hamburg, din runda a 14-a a BKT EuroCup. Meciul din BTarena a început la ora 19:00 și poate fi urmărit liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Prima Sport 2.

După 6 victorii consecutive, U-BT Cluj-Napoca a pierdut două meciuri la rând, pe terenul Umanei Reyer Veneția și pe cel al Igokeei. Campioana României poate pune capăt acestei serii negative astăzi, 13 ianuarie, în duelul cu Hamburg Veolia Towers.

Live. U-BT Cluj-Napoca – Hamburg 76-53

Min. 29. 71-51. Triplă pentru căpitanul Patrick Richard.
Min. 26. 66-47. Russell face spectacol în atac, atât de la distanță, cât și din interiorul semicercului.
Min. 23. 60-41. Run de 10-0 pentru U-BT și Barloschky cere rapid primul time-out al reprizei secunde.
Min. 21. 53-41. Miletic surprinde cu un coș de 3 puncte.
Startul sfertului 3.

Finalul primei reprize. 50-39. „Studenții” au trecut cu bine peste un moment de criză, când adversarii lor s-au apropiat la 3 puncte și încheie primele 20 de minute cu o diferență de peste 10 puncte.
Min. 18. 42-34. Cinci puncte marcate rapid de Woodbury și Miletic, iar U-BT respiră ușurată pentru moment.
Min. 18. 37-34. Gazdele se apără foarte prost și în atac au un joc bazat doar pe aruncări de la distanță. Un nou time-out.
Min. 15. 33-26 Oaspeții se apropie la 7 puncte și e rândul pentru un timp de odihnă cerut de antrenorul gazdelor.
Min. 14. 31-22. Cinci puncte consecutive pentru Hamburg, iar Silvășan îi reintroduce în teren pe Russell, Guzman și Creek.
Min. 13. 30-17. Doar două coșuri în primele două minute ale secvenței a doua. Williams și Kulvietis au înscris câte o „triplă”.
Startul sfertului secund.

Finalul primului sfert. 27-14. U-BT, dominantă în prima secvență a duelului cu Hamburg.
Min. 8. 25-11. Mihai Silvășan utilizează, în aceste momente, garnitura a doua, iar nemții reușesc câteva coșuri la rând.
Min. 6. 18-5. Profitând de jocul excelent în ambele faze al lui Guzman, campioana României se distanțează la 13 puncte, după liberele lui Creek.
Min. 4. 11-3. Parțial de 7-2 pentru U-BT, iar Benka Barloschky solicită primul timp de odihnă al partidei.
Min. 2. 4-1. Guzman și Miletic înscriu primele 4 puncte ale gazdelor. De partea cealaltă, oaspeții au beneficiat până acum de 4 libere, ratând 3.
Start de meci. Titularii lui U-BT Cluj-Napoca sunt Daron Russell, Trey Woodbury, Karel Guzman, Mitch Creek și Dusan Miletic.

Chiar dacă e reprezentanta țării care e campioană europeană și mondială la baschet, Hamburg nu este deloc o echipă de speriat. Dimpotrivă, până în acest moment, elevii lui Benka Barloschky nu au câștigat niciun meci în BKT EuroCup, iar în Bundesliga au doar două victorii, fiind pe penultimul loc.

Așadar, U-BT este favorită clară în confruntarea din această seară și are nevoie de un succes pentru a ajunge la un bilanț de 8 victorii și 6 înfrângeri și pentru a rămâne în lupta pentru Top 4 în grupa A din EuroCup.

Într-un sondaj publicat în cursul acestei zile, managerii generali ai tuturor echipelor din EuroCup au votat-o pe trupa lui Mihai Silvășan ca fiind „cea mai distractiv de privit” formație din competiție.

De asemenea, Daron Russell, fundașul alb-negrilor, cu medii de 21,1 puncte, 6,3 pase decisive și 3,7 recuperări, a fost votat drept al doilea cel mai spectaculos baschetbalist din EuroCup.

Cel mai constant jucător al „studenților” e australianul Mitch Creek, care înregistrează următoarele statistici: 19,3 puncte, 4,1 recuperări și 1,9 pase decisive.

Mihai Silvășan: „Acolo se câștigă meciurile, nu din vorbe sau din clasament”

În tur, U-BT s-a impus cu 95-76 pe terenul lui Hamburg, liderul nemților fiind Zacharie Perrin, care a strâns 17 puncte și 7 recuperări. Pivotul francez e cel mai bun jucător al oaspeților din această seară, în timp ce un alt jucător periculos e recent transferatul Ross Williams, cu medii de 18,8 puncte, 4,0 recuperări și 2,8 pase decisive.

Un meci în care suntem mari favoriți pe hârtie, însă cei de la Hamburg au pus probleme multor echipe, nu toate echipele au avut un meci ușor cu ei. În ultima perioadă și-au schimbat și niște jucători, par să aibă evoluții mai bune și au și reușit să câștige câteva meciuri în Germania. Ideea este că trebuie să nu fim relaxați și să nu luăm acest meci ca o victorie dinainte realizată. Trebuie să jucăm un baschet bun, să avem intensitatea necesară și să câștigăm pe teren, pentru că acolo se câștigă meciurile, nu din vorbe sau din pricina clasamentului

– Mihai Silvășan, antrenorul principal al lui U-BT Cluj-Napoca

E ultima noastră deplasare în EuroCup, așa că putem juca liberi. Asta ne pune într-o bună poziție de a arăta că putem câștiga. De-abia aștept această ultimă deplasare, chiar dacă știu că întâlnim o adversară complicată. Am un mare respect pentru Russell și Creek – cu toții avem. Trebuie să ne apărăm împreună; de unii singuri nu vom reuși să îi oprim. Sper să le oferim o replică solidă

– LJ Thorpe, jucător Hamburg Veolia Towers

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *