41 de persoane din Neamț, în zona Orientului Mijlociu

Inspectorul școlar general al județului Neamț, Liviu Ionuț Ciocoiu, a declarat, marți, pentru Agerpres, că 31 de elevi și 10 cadre didactice sunt în Orientul Mijlociu.

„Din raportarea primită de la şcoli, avem 31 de elevi şi 10 cadre didactice care sunt în zona Orientului Mijlociu. Concret, 29 de elevi şi 6 cadre didactice sunt în Emiratele Arabe Unite, 3 cadre didactice sunt în Israel, un cadru didactic este în Egipt, un elev este în Sri Lanka, iar un alt elev este în India. Toţi sunt bine, sănătoşi, în siguranţă şi aşteaptă nerăbdători să se întoarcă acasă”, a declarat Liviu Ionuţ Ciocoiu.

Elevii și profesorii provin de la 16 unități de învățământ din județ și de la Casa Corpului Didactic.

În cazul profesorilor, orele sunt asigurate de colegii rămași în țară. 

Pentru cei 31 de elevi, absențele au fost consemnate în cataloage și urmează să fie motivate conform procedurilor în vigoare.

19 persoane din Sibiu, blocate în Dubai

Și în județul Sibiu sunt elevi și profesori afectați de suspendarea zborurilor. 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, profesorul Constantin Dincă, a anunțat, potrivit Agerpres, că 19 cadre didactice și elevi  au rămas în Emiratele Arabe Unite – Dubai.

Este vorba despre 8 cadre didactice aflate cu familiile lor, 9 elevi aflați cu familiile și un cadru didactic împreună cu fiul său, elev la aceeași unitate de învățământ – Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu.

„Lista este întocmită la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu pentru a avea o evidență a acestor situații. Aceasta se poate modifica pentru că, până la această oră, nu toate școlile au apucat să afle și să transmită aceste informații.”, potrivit Inspectoratului Școlar din Sibiu.

Inspectorul școlar general al IȘJ Sibiu, Marius Emilian Novac, a precizat că o situație completă va fi disponibilă curând, întrucât datele sunt în continuă actualizare.

„Cum săptămâna trecută a fost vacanță, cu toții sunt plecați în excursii private. Sper să fie în siguranță. Fiind în vacanțe private nu am contact cu ei, dar îi așteptăm pe toți să se întoarcă acasă cu bine”, a declarat prof. Marius Emilian Novac, conform Turnul Sfatului.

Potrivit informațiilor transmise, persoanele din județul Sibiu provin din municipiile Sibiu și Mediaș, dar și din orașele Cisnădie și Copșa Mică.

Prioritate la repatriere pentru copiii români

Guvernul a anunțat că elevii români aflați în zonele afectate de conflict vor avea prioritate la repatriere. 

Toate persoanele blocate în Orientul Mijlociu plecaseră fie în concediu, fie în vacanță, înainte de izbucnirea conflictului și de suspendarea zborurilor.

Situația nu este singulară. Reamintim că 28 de elevi din Vrancea sunt blocați în Dubai, unde au plecat în vacanță împreună cu două profesoare.

De asemenea, 45 de elevi și 12 profesori din Suceava sunt blocați în Orientul Mijlociu, potrivit declarațiilor făcute de inspectorul școlar general al ISJ Suceava, Ciprian Anton.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Urmărește cel mai nou VIDEO

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *