Polițiștii din Zărnești au confiscat 10 metri cubi de lemn transportat ilegal și au deschis dosare penale pentru furt, transport ilegal și conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Zărnești au demarat o anchetă complexă după o interceptare în trafic efectuată în seara de 14 ianuarie, în comuna Holbav.

În timpul verificărilor, agenții au constatat că ambii conducători auto se aflau sub influența băuturilor alcoolice, aparatele etilotest indicând valori de 0,49 și, respectiv, 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi au fost conduși la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Cercetările extinse au dus la identificarea altor doi bărbați suspectați că ar fi participat la sustragerea lemnului.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților ocolului silvic.

În prezent, sub coordonarea unui procuror, se efectuează cercetări pentru furt de arbori, transport ilegal de lemn și conducere sub influența alcoolului, urmând ca la finalul anchetei să fie dispuse măsurile legale.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *