Reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu au desfășurat o serie de întâlniri educative cu elevii și profesorii din localitățile Gura Râului, Brateiu și Târnava, în cadrul cărora au discutat despre eficiența energetică, energia verde și pașii simpli pe care fiecare dintre noi îi poate face pentru a proteja mediul.

În cadrul dialogului, au fost prezentate exemple concrete de proiecte derulate în județ: investiții de peste 150 de milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Sălii Transilvania și a patru pavilioane adiacente, precum și la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, toate finanțate prin fonduri nerambursabile obținute prin Programul Regiunea Centru 2021–2027.

Acestea se adaugă lucrărilor finalizate anterior la mai multe clădiri ale spitalelor și sediul Consiliului Județean, cu finanțări nerambursabile de peste 92 de milioane de lei, pentru creșterea eficienței energetice și reducerea consumului de resurse.

„Credem că educația și dialogul sunt pași esențiali spre un viitor mai verde, construit împreună, în comunitățile noastre”, au transmis reprezentanții CJ Sibiu, mulțumind elevilor și cadrelor didactice pentru deschidere și participare.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *