Publicat la 16 martie 2026

2-3 cu Csikszereda, în prima etapă din playout-ul Superligii, meciul care l-a convins să se retragă de pe banca gălăţenilor

FK Csikszereda a învins-o pe Oţelul cu scorul de 3-2 (1-1), sâmbătă seara, la Galaţi, într-un meci din prima etapă a fazei play-out a Superligii de fotbal.
Ciucanii lui Robert Ilyes au deschis scorul prin Marton Eppel (9), cu un şut din interiorul careului, dar gazdele au egalat repede, prin fundaşul Ne Lopes (15), după ce portarul Eduard Pap a respins mingea şutată de Andrei Ciobanu.
Oaspeţii au trecut din nou în avantaj după pauză, prin internaţionalul maghiar Laszlo Kleinheisler (50), rămas singur cu portarul Cosmin Dur-Bozoancă. Marocanul Soufiane Jebari (62) a înscris al treilea gol al harghitenilor, după o pasă de la Anderson Ceara, la un minut de la intrarea africanului pe teren.
Oţelul a reuşit să reducă ecartul în minutele adiţionale, prin brazilianul Conrado (90+5), dintr-un penalty obţinut tot de el, după ce a fost faultat de Raul Palmeş.
Oţelul a avut şi două bare în acest meci, una la lovitura de cap a lui Gabriel Debeljuh (45+4), iar alta când Răzvan Trif a trimis în stâlpul propriei porţi (84).
Cu acest prilej, antrenorul braşovean al Oţelului, Laszlo Balint (foto), şi-a prezentat demisia. „Un moment foarte greu pentru echipă şi pentru mine. Legat de meci, nu ştiu dacă e o înfrângere meritată. Sunt trei goluri identice pe aceeaşi zonă, cu vulnerabilitate pe zona defensivă, dar e normal. Când apelăm la Dan Neicu, cu tot respectul pentru el şi atitudinea lui extraordinară… e un jucător venit din ligile de amatori din Germania şi e clar că o echipă cu o calitate precum a lui Csikszereda… Ciucul a arătat bine, dar chiar şi în acest context am arătat bine, am egalat, bară, gol anulat, am avut ocazii de 2-1. La 1-3 am încercat, dar din păcate a fost insuficient. Remarc atitudinea şi spiritul jucătorilor, chiar dacă a fost o înfrângere. Le-am mulţumit în vestiar, le mulţumesc şi spectatorilor pentru tot ce am simţit în ultima perioadă. Se face un an de când sunt antrenorul acestei echipe, dar din păcate am ajuns la concluzia că e mai bine, în acest moment, probabil şi pentru mine, şi pentru echipă, să ne despărţim. E o situaţie în care probabil e nevoie de un schimb de energie. Am spus-o săptămâna trecută că sunt un luptător care nu renunţă, dar acum probabil grupul are nevoie de un schimb de energie la nivelul vestiarului. Decizia este finală, a fost ultimul meu meci la Oţelul Galaţi. Imediat după meci am luat decizia, chiar am avut o scurtă discuţie şi cu conducerea, le-am comunicat decizia mea. Sunt convins că vor termina acest play-out cu fruntea sus şi fără niciun fel de emoţie. A fost o discuţie amicală şi e un moment greu. În momentele dificile e nevoie de decizii grele şi este decizia mea. Sunt cu conştiinţa împăcată că am făcut ce a depins de mine, dar în ultima perioadă au fost aspecte care ne-au tras mult în jos privind partea sportivă. Le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat şi îmi pare rău că se termină aşa după un meci care trebuia să aibă alt deznodământ. Aici sunt jucători cu calitate şi am convingerea că Oţelul va termina play-out-ul cu fruntea sus şi fără emoţii. Am trăit perioade foarte bune, dar şi grele aici. E un an pe care-l pun în vitrina amintirilor mele”, a declarat Laszlo Balint, potrivit orangesport.ro.
Instalat pe 19 martie 2025, Balint a stat pe banca echipei din Galaţi de 41 de ori, a obţinut 18 victorii, 10 egaluri şi 13 înfrângeri, o medie de 1,56 puncte pe meci.

‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *