Prima ediție a procesiunii „În bucuria Floriilor” a avut loc sâmbătă, la Zalău. Evenimentul a reunit peste 2.000 de participanți din oraș și din împrejurimi.

Procesiunea a început la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a rostit o rugăciune de binecuvântare.

Mărturisirea credinței în cetate

Preasfinția Sa a subliniat importanța pelerinajului pentru comunitate: „Săvârșim un act de mărturisire în cele care urmează, însemnând că a noastră credință, care se trăiește și în interiorul casei noastre, în familia noastră, în spațiul nostru privat, o propovăduim și în cetate, pentru ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se vadă și acolo”.

„Mărturisim Învierea, așa cum am cântat în troparul sărbătorii, ținând în mâini stâlpări, ramuri de salcie, în așa fel încât credința noastră să se suprapună desăvârșit peste întreaga viață a noastră”.

Ierarhul a evidențiat legătura dintre procesiune și mărturisirea credinței în Învierea Domnului: „Noi suntem oameni ai Învierii și de aici nădejdea și puterea noastră în tot ceea ce trăim în fiecare zi”.

„Prin acest pelerinaj de Florii, prin această procesiune, ne exersăm ca membre vii ale Trupului lui Hristos, care este Biserica, fiecare cu rostul, cu rolul, cu slujirea sa, dar toți împreună. Toți dăm mărturie despre ceea ce înseamnă Învierea la timpul prezent, atât în familia noastră, în Biserică și mai ales în spațiul social”, a adăugat Episcopul Sălajului.

Procesiunea s-a încheiat la Catedrala Episcopală, unde Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat slujba Vecerniei.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *