Foto: Primăria Târgu Mureș

Fiecare eco-insulă digitalizată este concepută pentru a deservi aproximativ 200 de apartamente.

Sistemele sunt alimentate cu energie solară și monitorizate în timp real, astfel încât operatorul să intervină rapid atunci când e necesar.

Săptămâna trecută a demarat distribuirea cartelelor de acces la asociațiile de proprietari, a explicat pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș, Cristina Pruteanu:

„La utilizare se apasă butonul, se apropie cartela, iar la primul semnal se deschide cuva, care se ridică manual. Dacă apare o problemă, sistemul semnalizează printr-un LED albastru, iar atunci când containerul este plin, LED-ul roșu indică faptul că nu mai pot fi introduse deșeuri până la golire. Pentru utilizare corectă, sticlele și borcanele trebuie clătite, iar deșeurile reziduale și biodegradabile trebuie depuse în saci de maximum 40 de litri. Fiecare container este prevăzut cu panouri informative care indică tipurile de deșeuri permise și interzise (biodegradabile, reziduale, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton).”

O parte dintre eco-insule sunt deja funcționale, iar procesul de distribuire a cartelelor continuă. Până în vara acestui an, întregul sistem va deveni operațional la nivelul municipiului, informează Primăria. Cetățenii sunt încurajați să utilizeze corect aceste pubele și să contribuie activ la protejarea mediului și la menținerea curățeniei în oraș.

Proiectul este realizat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul inițiativei „Fonduri pentru România modernă și reformată”.

Cum se face accesul la eco-insule:

Se realizează pe bază de cartelă, distribuită gratuit prin intermediul asociațiilor de proprietari, sau în format digital, prin aplicația mobilă – Techbolide WeCollect. Fiecare apartament beneficiază de o cartelă, ce poate fi folosită pe maximum 4 dispozitive.

Cum se folosesc?

1.Se apasă butonul de activare;
2.Se apropie cartela de citator;
3.Se deschide cuva pentru depozitarea deșeurilor;

Semnale utile:
• LED albastru – indică o posibilă defecțiune;
• LED roșu – containerul este plin și nu mai poate fi utilizat temporar;




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *