Articol disponibil în:
Română
Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita a dat dovadă de responsabilitate și spirit civic, după ce a găsit o sumă importantă de bani pe un trotuar din Miercurea-Ciuc și a reușit să o înapoieze persoanei care o pierduse.
Potrivit informațiilor transmise de IJJ Harghita, marți, 20 ianuarie 2026, în jurul orei 16:00, jandarmul a găsit pe trotuar, pe strada Kossuth Lajos nr. 36, un teanc de bancnote legate cu un elastic, precum și alte bancnote aflate separat.
Acesta a verificat imediat zona pentru a identifica persoana care ar fi putut pierde banii, iar în lipsa acesteia a mers la un magazin aflat la doar câțiva metri distanță, pentru a întreba dacă cineva reclamase pierderea sumei. În magazin se aflau trei persoane – reprezentantul unității (cunoscut de jandarm) și doi clienți – care au declarat că nu au observat nimic.
În prezența acestora, suma a fost numărată, rezultând 9.960 de lei. Banii au fost introduși într-un plic pus la dispoziție de reprezentantul magazinului și au rămas temporar în custodia acestuia. Jandarmul și-a lăsat numele și numărul de telefon, precizând că, dacă proprietarul sumei se prezintă pentru recuperare, să fie contactat, iar în caz contrar urma să revină pentru a preda banii organelor de poliție.
În jurul orei 17:00, persoana care pierduse suma l-a contactat telefonic pe jandarm, exprimându-și emoția și recunoștința pentru recuperarea banilor și gestul altruist.
Ulterior, persoana în cauză s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita pentru a-i mulțumi personal jandarmului.
Gestul jandarmului reflectă nu doar profesionalismul, ci și omenia, empatia și respectul față de comunitate.
Anunțuri gratuite din Maramures



