Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, 2 martie 2026, ca nefontat apelul înaintat în instanţă de reprezentanți ai F.C. Internazionale Milano S.p.A. împotriva AFC Inter Stars Sibiu 2020!

Hotărârea este definitivă, astfel că clubul sibian din Liga 3 înființat în 2020 poate folosi sigla şi culorile FC Inter Sibiu. În plus, va deţine palmaresul clubului de tradiţie care a realizat cea mai mare performanţă fotbalistică pentru Sibiu, câştigarea Cupei Balcanice, în 1991, transmit sibienii printr-un comunicat de presă.

AFC Inter Stars Sibiu 2020: ”Putem folosi sigla şi culorile FC Inter și să deținem palmaresul clubului de tradiție”

Rominvent S.A., mandatat de Inter Media and Communication S.p.A., o filială a F.C. Internazionale Milano S.p.A., club italian care îl are antrenor principal la echipa de seniori pe românul Cristian Chivu, înaintase un proces clubului din România AFC Inter Stars Sibiu 2020 fiindcă voia să preia denumirea de FC Inter, un club de tradiție sibian desființat în anul 2000.

Curtea de Apel București a respins apelul italienilor, astfel că actualul club din Liga 3 AFC Inter Stars Sibiu 2020 are liber să preia sigla și palmaresul FC Inter Sibiu.

”FC Inter Stars 2020 câştigă în instanţă dreptul de a folosi sigla Interului şi palmaresul clubului de tradiţie al fotbalului sibian!
Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, 2 martie, ca nefontat apelul înaintat în instanţă de Inter Media and Comunication S.p.A. prin mandatarul Rominvent S.A. Hotărârea este definitivă, astfel că FC Inter Stars 2020 Sibiu poate folosi sigla şi culorile FC Inter, în plus va deţine palmaresul clubului de tradiţie care a realizat cea mai mare performanţă fotbalistică pentru Sibiu, câştigarea Cupei Balcanice, în 1991”, transmite Inter Stars, promovată în vară în Liga 3 fără să joace barajul cu ACS Unirea Cristuru Secuiesc.

Inter Stars Sibiu la Lupeni, la primul meci oficial din Liga 3 în 2026.

Teodor Birț: ”Am reuşit în sfârşit să recuperăm în instanţă un bun al Sibiului”

Inter Sibiu a fost înfiinţat în anul 1982, numele provenind de la întreprinderea Independenţa şi de la cartierul sibian Terezian. Patru ani mai târziu a promovat în Divizia B, iar în 1988 a urcat pe prima scenă fotbalistică a ţării. În sezonul 1990/1991, ”bleu-albaştrii” au terminal pe locul al patrulea în Divizia A, iar în 1991 au cucerit Cupa Balcanică. În anul 1996, echipa a retrogradat în Divizia B, iar în 2000 clubul a fost desfiinţat.

AFC Inter Stars Sibiu 2020 a fost înființat în anul pe care îl are și în denumire, iar din start s-a dorit a fi o continuatoare a celor de la Inter Sibiu. Proiectul fotbalistic actual a fost inițial de către Teodor Birț, cel care înființase în 2015 FC Hermannstadt, în prezent în prima ligă.

Birț este și acum conducătorul clubului sibian din Liga 3. ”Sunt foarte bucuros că, după o perioadă de câţiva ani, am reuşit în sfârşit să recuperăm în instanţă un bun al Sibiului. Este o mare realizare pentru fotbalul de la noi din localitate. Am readus la viaţă FC Inter Sibiu, o echipă de tradiţie, iubită de sibieni. Asta ne obligă să facem mult mai mult pe viitor pentru FC Inter. Este o mare responsabilitate pentru noi de a-i reda acestei echipe strălucirea de altădată, dar suntem convinşi că, alături de suporterii sibieni, vom reuşi. Este o mare victorie de a recupera palmaresul, sigla şi culorile clubului care a obţinut, la nivel de seniori, singurul trofeu pentru fotbalul sibian, Cupa Balcanică, cucerită în 1991”, a declarat Teodor Birţ.

  • Inter Stars Sibiu poate folosi brandul Inter Sibiu abia din sezonul următor. Echipa este în momentul de faţă pe locul 6 din 12 în Seria 6 a Ligii 3, cu 24 de puncte acumulate în 18 etape. În iarnă l-a numit antrenor pe Mihai Ianc, în urma despărțirii de Călin Moldovan, cel care condusese echipa în prima parte a sezonului, iar în primul meci oficial din 2026, disputat sâmbătă, a pierdut cu scorul de 1-2 jocul din deplasare de la a doua clasată Minerul Lupeni.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *