În Săptămâna Mare, în municipiul Deva vor avea loc două evenimente religioase:

■ Drumul Crucii

Miercuri, 8 aprilie 2026, în municipiul Deva se va desfășura o procesiune religioasă ,,Drumul Crucii 2026”. Această procesiune are un caracter religios care se înscrie în perioada Postului  Paștelui și reprezintă scena judecății lui Iisus Hristos, care va fi reprezentată de un grup de actori voluntari.

Procesiunea se va desfășura pe următorul traseu: Strada 1 Decembrie 1918 (zona pietonală) – Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Piața Victoriei.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în data de 8 aprilie 2026, în intervalul orar 18:00-19:00, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu Bulevardul 22 Decembrie (sensul giratoriu Piața Victoriei – clădirea IPH) și intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu (sensul giratoriu de la Poșta Veche), traficul rutier va fi restricționat temporar, strict pe durata traversării tronsonului de drum de către participanți.

Evenimentul este organizat de către ,,Asociația Bărbaților Creștini”, în parteneriat cu ,,Asociația Youth for Change”.

■ Praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos

În noaptea de sâmbătă, 11 aprilie spre duminică, 12 aprilie 2026, va avea loc Praznicului Învierii Domnului, eveniment religios care se va desfășura în  municipiul Deva.

Episcopia Devei şi Hunedoarei va amplasa un podium pe partea carosabilă a străzii Avram Iancu, în faţa Catedralei Episcopale Sfântul Ierarh Nicolae.

Având în vedere acest lucru, circulaţia rutieră va fi închisă din data de 11 aprilie 2026, începând cu ora 12:00 până în data de 12 aprilie 2026, la ora 4:00, pe următorul tronson de drum:

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Bulevardul Decebal

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Strada Andrei Şaguna

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului religios, se va restricționa accesul auto, sâmbătă, 11 aprilie 2026, începând cu ora 8:00, pe banda 1 de circulație din fața Catedralei.

Primăria Municipiului Deva și organizatorii evenimentelor vă mulțumesc pentru înțelegere.

Primăria Municipiului Deva



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *