În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 1 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, inconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice rânduite în Duminica Vameșului și a Fariseului, care marchează și începutul perioadei Triodului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a tâlcuit celor prezenți sensul duhovnicesc al acestei parabole, arătând că intrarea în Triod nu este un demers exterior sau formal, ci un început lăuntric, în care accentul nu cade pe faptele omului, ci pe atitudinea cu care acesta se așază înaintea lui Dumnezeu.
Ierarhul a explicat că Biserica așază această pildă la începutul Triodului tocmai pentru a muta atenția credinciosului de la exterior la interior, de la siguranța morală la conștiința propriei fragilități, folosind narațiunea ca mijloc prin care omul este chemat să se implice personal în mesajul Evangheliei: „ Biserica ne propune un nou început astăzi, intrând în ceea ce numim perioada Triodului, care ne pregătește pentru sărbătoarea Învierii Domnului, iar această intrare, acest început, este marcat din punct de vedere liturgic de mesajul pe care ni-l transmite Domnul printr-o narațiune pe care noi o numim pildă sau parabolă, de altfel foarte cunoscută astăzi, a Vameșului și a Fariseului. Câteva versete. O narațiune scurtă. Ce înseamnă o narațiune sau de ce Biserica folosește acest mijloc pentru a ne învăța? Narațiunea, sau istorisirea, sau pilda descrie un anumit eveniment, iar rolul acesteia este ca cel care ascultă să devină actor principal în acel eveniment. Când e vorba de o întrebare sau de o anumită problematică expusă, nu se dorește pur și simplu a primi un răspuns gratuit, la care auditorul să nu participe, ci un răspuns participativ, un răspuns indirect. Cum să facem lucrurile? Cum să abordăm o anumită situație? Domnul nu ne dă răspunsul în sensul imediat, ci ne invită să intrăm într-o povestire, ca noi înșine să tragem concluzia.”
Referindu-se la cei doi oameni din parabolă, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că diferența dintre fariseu și vameș nu constă în locul în care se află sau în gestul rugăciunii, ci în modul în care fiecare își construiește raportarea la Dumnezeu: unul caută confirmarea de sine și liniștirea conștiinței, celălalt se expune fără apărare, asumându-și deplin starea de păcătoșenie: „Fariseul merge la templu încercând să se confirme în confortul pe care îl avea din pricina unei morale exterioare destul de clare. El zice: «Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca ceilalți». Se duce înaintea lui Dumnezeu ca să-și confirme această stare, să plece acasă cu conștiința împăcată, să-și anihileze orice fel de neliniște. Eu sunt corect. Eu sunt ordonat. Eu îmi fac datoria. Vameșul, în schimb, nu se protejează. El nu are nimic. Când n-ai nimic, n-ai ce pierde. Găsește o rugăciune foarte scurtă: «Miluiește-mă, Doamne, pe mine păcătosul».”
În continuare, ierarhul a subliniat că Evanghelia nu valorizează liniștea autosuficientă, ci neliniștea cea bună, care deschide inima către lucrarea harului, explicând de ce vameșul, și nu fariseul, se întoarce mai îndreptat la casa sa: „ Fariseul este complet liniștit. Nu găsim la el niciun fel de sincopă că ceva n-ar fi bine în viața lui. Și nu tot timpul liniștea aceasta este cea mai bună stare. Uneori e nevoie de neliniștea cea bună ca să poți să stai înaintea lui Dumnezeu. Când te simți prea bine, prea în regulă cu Dumnezeu și cu ceilalți, nici nu mai ai nevoie de El. Când ai inimă zdrobită și smerită, e permeabilă. Intră acolo harul lui Dumnezeu.”
Legând mesajul Evangheliei de realitatea concretă a vieții credincioșilor, Preasfințitul Părinte Benedict a folosit imaginea bisericuțelor de lemn din Sălaj pentru a arăta că adevărata apropiere de Dumnezeu începe cu plecarea capului și cu recunoașterea smerită a prezenței Sale: „Noi aici, în Sălaj, avem foarte multe bisericuțe. Nu întâmplător ușa unei bisericuțe este foarte scundă. Dacă nu ești atent, dai cu capul. Duminica de astăzi ne arată că atunci când intri în biserică și, în general, când abordezi viața, trebuie să-ți pleci capul. Nu pentru că nu ai fi prețuit înaintea lui Dumnezeu, ci pentru că știi în fața cui te pleci.”
În încheiere, ierarhul a subliniat că începutul Triodului este o chemare la așezarea corectă a vieții duhovnicești, astfel încât postul, rugăciunea și milostenia să nu devină prilej de autoîndreptățire, ci căi prin care omul se lasă lucrat de harul lui Dumnezeu, plecând din biserică mai îndreptat, mai mângâiat și mai aproape de Domnul.
În cadrul Sfintei Liturghii, a fost rostită o ectenie funebră pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit sâmbătă, 31 ianuarie, 15 ani.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale din Zalău, dirijat de domnul profesor Ciprian Ghiurco.
La Sfânta Liturghie au luat parte autorități locale și județene, precum și numeroși credincioși din Zalău.
Catedrala Episcopală din Zalău
Ridicarea Complexului cultural-spiritual „Sfânta Vinere” din Zalău, din care face parte și biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, prima Catedrală Episcopală a Sălajului, a început imediat după Revoluția din anul 1989, mai precis în vara anului 1990. Din punct de vedere arhitectural, intrarea în catedrală se face pe sub un Obelisc închinat eroilor neamului, care se înalță spre cer până la 50 m. În vârful obeliscului a fost montat un clopot ce cântărește 3.000 kg, pe care sunt scrise cuvintele: „Deum laudo, vivos homines voco, mortuos plango, fulgura frango”.
Lăcașul de cult este construit în formă de cruce greacă înscrisă, cu laturi egale și dimensiuni de 36 m în lungime, lățime și înălțime. La demisolul catedralei se află un paraclis de iarnă și spații muzeale ce vor adăposti, în viitor, peste 2.000 de cărți bisericești vechi și sute de icoane, incluse în Patrimoniul Cultural Național. În interior, catedrala închinată eroilor neamului este împodobită cu pictură, iar în mijlocul bisericii străjuiește un policandru din bronz, cu înălțimea de 7 m, lățimea de 4 m, având 360 de becuri și o greutate de 1.780 kg.
În 2008, după înființarea Episcopiei Sălajului, biserica a fost ridicată la rangul de Catedrală Episcopală.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
Anunțuri gratuite din Maramures
