DRDP Brașov a emis ieri ordinul de începere a lucrărilor efective în șantier, care debutează săptămâna viitoare.
Durata de execuție este de 31 de luni și perioada de garanție 60 de luni.
Proiectul va include lucrări semnificative de consolidare și ranforsare a terenului, având în vedere că traseul trece printre dealuri cu diferențe mari de nivel, amenajări ce vor fi completate de lucrări hidrotehnice și de colectare și evacuare a apelor pluviale, a explicat pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Elekes Robert:
,,Lucrările efective ale variantei de ocolire a municipiului Sighișoara vor începe la 31 martie, iar valoarea lucrărilor autorizate până în acest moment este de peste 259 de milioane de lei. Varianta de ocolire are peste 13 kilometri și va fi o lucrare destul de spectaculoasă, deoarece zona este deluroasă și a necesitat construirea unui viaduct de peste 160 de metri în apropierea localității Hetiur. Are o bandă pe sens, va avea două parcări de mari dimensiuni, fiind mai multe intersecții inclusiv un sens giratoriu, ca legătură spre zona industrială.”
Potrivit proiectului, traseul ocolitoarei Sighișoarei se desprinde din DN13, în partea de est a municipiului, în apropierea localităţii Albeşti, după care se îndreaptă către nord-est, revenind în DN 13 în apropierea localităţii Hetiur.
Anunțuri gratuite din Maramures



