Un incendiu de amploare a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă în municipiul Turda, județul Cluj, unde mai multe locuințe și barăci situate foarte aproape unele de altele au fost cuprinse de flăcări. Doi bărbați au fost transportați la spital.â

Mai multe locuințe și barăci au fost cuprinse de flăcări. FOTO: Știri de Cluj

publicitate“); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, focul s-a manifestat pe strada Margaretelor, afectând o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. În total, au fost distruse circa 20 de locuințe improvizate.

La intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Turda, sprijiniți de echipaje din Cluj-Napoca și Dej, precum și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din Câmpia Turzii. Intervenția rapidă a salvatorilor a împiedicat extinderea incendiului dincolo de perimetrul inițial.

Șase persoane au fost evaluate medical la fața locului de echipajele SMURD și SAJ. Doi bărbați au fost transportați la spital: unul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, cu posibile arsuri superficiale și intoxicație cu fum, iar celălalt, de circa 70 de ani, cu o plagă la mână. Ambii erau conștienți și cooperanți în momentul preluării.

Ulterior, reprezentanții ISU Cluj au anunțat că forțele suplimentare s-au retras, la fața locului rămânând echipaje din Turda pentru supravegherea zonei și lichidarea focarelor ascunse. De asemenea, personalul care a intervenit a fost schimbat cu echipe aflate în permanență. Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de autorități.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *