Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a transmis un mesaj emoționant în care își exprimă recunoștința față de Mircea Lucescu, fost antrenor la Corvinul Hunedoara.

Bobouțanu a evocat perioada copilăriei sale, când mergea pe jos pentru a vedea meciurile conduse de Lucescu, evidențiind contribuția sa la creșterea și afirmarea unor nume importante pentru România.

Dan Bobouțanu, mesaj copleșitor pentru Mircea Lucescu: „Iartă-ne că am fost atât de orbi”

Mircea Lucescu și-a încheiat aventura pe banca tehnică a echipei naționale. Primarul Dan Bobouțanu a ținut să evidențieze impactul profund pe care „Il Luce” l-a avut asupra fotbalului românesc, precum și pasiunea și dedicarea cu care a construit echipe competitive și a adus bucurie suporterilor.

Bobouțanu își amintește cum urmărea meciurile Corvinului Hunedoara în perioada în care Lucescu era antrenor și subliniază rolul său în formarea unor jucători care au devenit figuri importante pentru fotbalul românesc.

Mesajul transmis de primarul municipiului Hunedoara subliniază dorința ca numele tehnicianului, ajuns la 80 de ani, să fie păstrat în istoria României, în semn de recunoaștere pentru realizările și contribuția sa la dezvoltarea fotbalului la nivel național.

„Domnului Lucescu, cu respect,

Eram un copil când am plecat pe jos de la Teliuc la Hunedoara să văd pe viu, live, cum am spune astăzi, un meci. Antrenor era Mircea Lucescu. Era inima unei echipe care a ajuns departe, creată de un OM. Da, Mircea Lucescu a fost omul care a făcut ca numele Hunedoarei să se confunde cu echipa de fotbal Corvinul. Da, Mircea Lucescu a făcut posibil totul. E cel care i-a făcut mari pe ai noștri: pe Klein, Andone, Gabor, Rednic, Mateuț, Petcu, Văetuș și compania. Apoi, numele lui s-a confundat cu cel al României. A fost un antrenor imens, rămâne unul.

Mi-aș dori doar atât: ca Mircea Lucescu să rămână în istoria României așa cum merită. Pentru tot ce a făcut. Pentru tot ce a dat. Pentru tot sufletul pus acolo, fără rezerve. Pentru că a vrut ca România să mai simtă încă o dată bucuria aceea pură, sinceră, imposibil de descris.

«Il Luce», nea Mircea, domnule Lucescu, iartă-ne că am fost atât de orbi! Atât de grăbiți să judecăm. Atât de incapabili să înțelegem omul care, poate, a încercat cel mai sincer să ne scoată din noroi…

Nea Mircea, la Hunedoara aveți o stea! Hunedorenii nu vor uita niciodată ce ați făcut pentru noi! Hunedoara vă iubește de atunci, acum și mereu! Să vă faceți bine!”, este o parte din mesajul postat de Dan Bobouțanu, pe Facebook.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *