Bărbatul a fost reținut. Victimele au refuzat depunerea unei plângeri.

Articol de Diana Oprea, Publicat: 17 Martie 2026, 14:45
 • Actualizat: 17 Martie 2026, 14:45

Polițiștii hunedoreni au reținut un bărbat de 46 de ani din localitatea Lunca Cernii de Jos, după ce și-a agresat părinții pe fondul consumului de alcool. Victimele au avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite, marți, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Victimele nu au depus plângere

Incidentul a fost adus la cunoştinţa poliţiştilor printr-un apel la numărul de urgenţă 112, victimele – tatăl, în vârstă de 73 de ani şi mama, de 69 de ani, preferând să nu depună plângere împotriva fiului lor, chiar dacă la faţa locului a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de ambulanţă, relatează Agerpres.

„Deşi victimele au refuzat depunerea unei plângeri şi emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru violenţă în familie şi au dispus reţinerea bărbatului de 46 de ani, pentru 24 de ore”, a precizat sursa citată.

Cazul rămâne în atenţia poliţiştilor, agresorul fiind monitorizat pentru prevenirea unor noi acte de violenţă.

Analiza datelor statistice ale IPJ arată că în anul 2025, la nivelul judeţului Hunedoara, au fost sesizate 1.819 infracţiuni de violenţă în familie, cele mai frecvente infracţiuni fiind cele de lovire sau alte violenţe (1.117) şi ameninţare (278). Numărul victimelor a fost de 1.910, cele mai multe fiind persoane majore şi de sex feminin.

Citește și: Bărbat din Giurgiu, reținut după ce și-a agresat tatăl și a condus sub influența alcoolului și cu permisul suspendat

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *