Hunedoara intră în competiția „Destinația Anului 2026” și își invită locuitorii și turiștii să o susțină în categoria „Orașe care inspiră”. Această competiție națională oferă oportunitatea de a evidenția frumusețea, cultura și potențialul turistic al orașelor din România, iar Hunedoara are toate motivele să aspire la acest titlu.
Votarea a început pe 7 aprilie și va continua până pe 25 aprilie 2026. Oricine dorește să susțină Hunedoara poate vota simplu:
• Accesați site-ul oficial al competiției: https://destinatiaanului.ro/competitia/voteaza
• Alegeți Hunedoara și alte destinații preferate din minimum 5 categorii.
• Introduceți adresa de email și apăsați „Trimite vot!”.
• Confirmați votul din emailul primit.
Fiecare vot contează și contribuie la promovarea orașului, evidențiind Hunedoara ca destinație turistică atractivă, vizitată anual de peste jumătate de milion de turiști. Locuitorii și pasionații de călătorii sunt încurajați să distribuie mesajul și în comunitățile lor pentru a sprijini orașul.
Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 mai, în cadrul Galei Destinația Anului 2026. Prin participarea la vot, fiecare susținător devine ambasador al orașului și contribuie la recunoașterea Hunedoarei ca un oraș modern, plin de istorie și inspirație.
Susține Hunedoara și arată că #acasăLaHunedoara avem un oraș care inspiră! Votul tău poate face diferența în competiția „Destinația Anului 2026”!
Anunțuri gratuite din Maramures


