Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, a început miercuri pregătirile pentru o nouă expediție în Alaska, unde și-a propus să escaladeze vârful McKinley (Denali, 6.194 m), cel mai înalt din America de Nord.

Acest munte este ultimul pe care sportivul din Petroșani mai trebuie să-l cucerească pentru a finaliza circuitul Seven Summits, ce reunește cele mai înalte șapte vârfuri de pe tot atâtea continente.

‘Am început pregătirea pentru expediția din Alaska. La noapte (miercuri spre joi, n.red.) voi dormi pe vârful Găuri (2.243 m), în Munții Parâng, pentru a simula condițiile din Alaska. Port cu mine un rucsac de 25 de kilograme și tot ceea ce este necesar într-o asemenea misiune’, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Ahrițculesei.

La acest antrenament, alpinistul este însoțit de managerul său sportiv, Adrian Jurca, împreună cu care și-a coordonat toate ascensiunile montane anterioare.

Expediția în Alaska este programată în perioada 1 iunie-21 iunie, iar Ahrițculesei va urca pe Denali ca alpinist cu statut independent. Alături de el se va afla un român care trăiește de mai mulți ani în Germania și care este înscris, la rândul său, în circuitul Seven Summits.

‘Pentru mine, Denali este ultimul vârf pe care trebuie să-l mai escaladez pentru a finaliza circuitul Seven Summits. Am denumit această expediție Optimed Denali Expedition și sunt optimist că se va încheia cu succes’, a adăugat alpinistul din Petroșani.

Pe de altă parte, Adrian Ahrițculesei a primit, zilele trecute, certificatul care atestă că a atins Polul Sud, pe 9 ianuarie 2026, în cadrul expediției pe care a desfășurat-o în Antarctica, atunci când a cucerit Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt de pe continent.

Până acum, Adrian Ahrițculesei a cucerit deja șase dintre cele șapte vârfuri din cadrul circuitului Seven Summits, inclusiv vârful Everest (8.848 metri), din Himalaya.

Pentru a finaliza ‘Seven Summits’, alpinistul din Petroșani ar trebui să mai escaladeze vârful McKinley (Denali), pe care a mai încercat să-l cucerească și în iulie 2025, însă atunci a fost nevoit să renunțe din cauza condițiilor meteo și a riscului ridicat de avalanșe ce i-ar fi pus viața în pericol. AGERPRES/(AS – redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *