Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea Ciuc a finalizat proiectul de modernizare a laboratorului de anatomie patologică pentru diagnosticarea cancerului, finanțat din fonduri europene, a anunțat, joi, conducerea instituției.
Potrivit sursei citate, proiectul a vizat dotarea laboratorului cu echipamente medicale moderne, care permit diagnosticarea rapidă și precisă.
”Obiectivul general al proiectului a constat în realizarea de investiții prin dotarea laboratorului de anatomie patologică cu echipamente medicale performante, prevăzute cu tehnologii moderne, care contribuie semnificativ la stabilirea cât mai exactă și într-un timp cât mai scurt a diagnosticelor citologice și histopatologice. În cadrul proiectului au fost achiziționate numeroase echipamente medicale moderne, de mare valoare, precum aparat montat lame, microscop multihead, inscriptor bloc, inscriptor lame, scanner lame, microtom automat rotativ, dulapuri moderne de stocare cu filtrare, dulapuri pentru depozitare cu formol, dulapuri pentru stocare acizi și baze”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a instituției.
Proiectul, realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Harghita, a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Sănătate, iar valoarea totală a acestuia a fost de 9,3 milioane de lei, din care 7,9 milioane de lei contribuția Uniunii Europene.
Managerul spitalului, dr. Konrad Judit, a subliniat că investiția reprezintă un pas important în modernizarea serviciilor medicale din județ și a menționat, totodată, că instituția lucrează în prezent la implementarea a zece proiecte finanțate din fonduri europene, majoritatea în cadrul Programului Operațional Sănătate.
”Aceste proiecte reprezintă un avantaj major pentru spital, deoarece ne permit să achiziționăm echipamente medicale moderne care cresc performanța instituției și aduc beneficii reale pacienților prin dezvoltarea capacității de diagnostic și îmbunătățirea calității serviciilor medicale”, a mai declarat managerul spitalului. AGERPRES / (A, AS – redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Anunțuri gratuite din Maramures



