Harghita: Primăria Miercurea-Ciuc va trece printr-un amplu proces de reorganizare, pentru a se încadra în numărul maxim de posturi
Primăria Miercurea-Ciuc urmează să treacă printr-un amplu proces de reorganizare, pentru a se încadra în numărul maxim de posturi, stabilit în contextul reformei administrative prevăzute de OUG nr. 7/2026.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat luni, pentru AGERPRES, că numărul maxim de posturi a fost stabilit la 181, în condițiile în care în prezent există 235 de posturi, ocupate sau neocupate, care intră sub incidența legii.
Reorganizarea va implica atât restructurări, cât și disponibilizări de personal, însă numărul exact al angajaților afectați nu a fost încă stabilit.
”Această decizie ne pune într-o situație să regândim total funcționarea Primăriei Miercurea-Ciuc. (…) Pe lângă disponibilizări, reorganizări, apare problema în care activități care nu au nimic în comun din punct de vedere al tipului de activitate și servicii trebuie comasate sub aceleași birouri, sub aceleași servicii, care va crea un fel de haos decizional. Adică nu ne ajută această decizie guvernamentală din punct de vedere al capacităților de management. (…) Pe de altă parte, din punct de vedere al personalului, va fi reorganizare și vor fi și disponibilizări”, a declarat Korodi Attila.
Potrivit edilului, instituția trebuie să continue să ofere aceleași servicii publice, comparabile cu cele din orașele mari, în ciuda reducerii numărului de angajați.
”Trebuie reorganizat de la zero modul în care putem face funcțională o primărie a unui municipiu reședință de județ cu 181 de persoane”, a mai arătat Korodi. AGERPRES/(A – redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 1
Anunțuri gratuite din Maramures



