Operatorul regional de salubritate din zona Ciuc a reușit să colecteze în anul 2025 o cantitate de aproximativ 46.000 de kilograme de deșeuri textile din municipiul Miercurea-Ciuc și 12 comune din împrejurimi, interesul oamenilor pentru colectarea selectivă fiind unul ridicat.
Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de directorul operatorului regional de salubritate Eco-Csik, Pál Tamás, cea mai mare cantitate a fost colectată din municipiul Miercurea-Ciuc, și anume peste 34.700 de kilograme, iar din zona rurală au fost adunate 11.460 de kilograme.
În Miercurea-Ciuc, textilele sunt strânse în containere amplasate permanent, dar și în zilele de colectare cu aport voluntar, când oamenii pot aduce deșeurile în curtea operatorului regional de salubritate.
În comunele din jur, primăriile au pus la dispoziția cetățenilor saci de tip ‘big-bag’ sau containere speciale, unde pot fi aduse haine, covoare, saltele, pilote, lenjerii de pat și alte materiale textile care nu mai sunt utilizate.
Înainte de introducerea acestui sistem, cele mai multe deșeuri textile ajungeau în containerele de gunoi menajer, fiind semnalate și cazuri când erau abandonate în natură.
În prezent, acestea sunt transportate la Centrul de Management al Deșeurilor din localitatea Remetea, unde sunt balotate și trimise la reciclare.
Interesul populației se menține ridicat și la începutul acestui an.
În ziua de aport voluntar din luna ianuarie s-au colectat circa 200 de kilograme, o cantitate mai redusă, având în vedere perioada de după sărbători.
Pál Tamás a punctat că în zilele de colectare cu aport voluntar se strâng cantități importante de deșeuri de toate tipurile, de la textile și mobilă, până la plastic, fier, carton sau sticlă. AGERPRES/(A, AS – redactor: Gina Ștefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Anunțuri gratuite din Maramures



