Alexandru David, fost președinte la Dinamo, l-a acuzat pe Zoltan Szondi, președintele celor de la Csikszereda, de o atitudine arogantă și lipsită de transparență în ceea ce privește finanțarea clubului.

Discuția s-a concentrat pe o sumă controversată de 8 milioane de euro, provenită, conform unor documente oficiale, din surse externe.

Alexandru David: ”Cum de au primit acești bani în an electoral în Ungaria?”

Alexandru David a susținut, la iAMsport LIVE, că doar o parte din bani ar fi fost primiți direct de la guvernul maghiar, restul fiind direcționați prin intermediul unor fundații, tot dinspre Ungaria.

În replică, Zoltan Szondi ar fi declarat anterior că a primit doar 3 milioane de euro din această direcție, fără a oferi o explicați concretă restului de 5 milioane de euro.

Subiectul finanțării externe în fotbalul românesc capătă astfel o dimensiune sensibilă, depășind granițele terenului de joc.

Se ridică întrebarea dacă aceste fonduri nu ar fi, de fapt, o recompensă pentru comunitatea maghiară din România, în schimbul votului la alegerile parlamentare din Ungaria din 12 aprilie

Alexandru David: Aseară a avut această atitudine de grof arogant (n.r. – Szondi), care se uită din deal, de la castel, la iobagii de la baza dealului și îi tratează cu dispreț. Pe toți. Inclusiv pe colegii noștri de la Golazo care au avut neobrăzarea să folosească niște date publice semnate de domnul Szondi. Dar Szondi ne-a arătat că este și ticălos. Nu doar…

Costin Ștucan: Folosiți un termen extrem de dur.

Decebal Rădulescu: Între ghilimele, nu?

Alexandru David: A făcut o mențiune: ”De la Guvernul maghiar am primit doar 3 milioane de euro, nu știu până la 8”. De ce făcea el mențiunea asta…

Costin Ștucan: Acum o săptămână tu invocai un bilanț financiar în care spuneai de cele 8 milioane de euro.

Alexandru David: Era vorba despre o anchetă făcută de colegii voștri de la Golazo, în care au luat bilanțul clubului de la Ministerul de Finanțe. În care erau evidențiate la categoria alte venituri – subvenții – o sumă extraordinar de mare pentru orice societate comercială. Erau 8 milioane de euro din tot bugetul de 11 milioane de euro.

Decebal Rădulescu: Subvenții de unde?

Alexandru David: Din Ungaria. El face un artificiu la emisiune, profitând de faptul că cei de acolo nu sunt familiarizați, și zice că el de la Guvern a primit doar un miliard de forinți. ”Am primit doar 3 milioane de euro. Nu știu de restul”. Eu aș vrea să-l întreb dacă cumva diferența a primit-o de la Fundația Europa Nouă Mall (n.r. – MOL New Europe Foundation), o fundație în care guvernul maghiar este acționar, dacă cumva vine de la Fundația Bethlen, unde tot statul maghiar este acționar. Mai sunt și alte entități care au virat, deocamdată ne oprim aici. Să vedem dacă ajungeți la 8 milioane de euro sub semnătura dumneavoastră. Eu înțeleg că de la guvern ați primit, direct…

Costin Ștucan: Direct!

Alexandru David: Da, direct 3 milioane de euro. Tot de la guvernul maghiar, prin ajutorul acestor Fundații…

Decebal Rădulescu: Stăpânul tuturor este Viktor Orban.

Alexandru David: Exact. Și de ce ați primit chiar dumneavoastră 8 milioane de euro într-un an electoral în Ungaria?

Decebal Rădulescu: Aici e de fapt…

Alexandru David: Oare face diaspora diferența la alegeri?

Decebal Rădulescu: Câți sunt în România cu drept de vot (n.r. – etnici maghiari)? 300.000?

Alexandru David: Aproape 10% din masa electorală.

  • Moderatul iAMsport LIVE, Costin Ștucan, a încercat să obțină un punct de vedere din partea oficialului de la Miercurea Ciuc, însă fără succes.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *