Publicitate
O delegație din Franța, venită din zona Lyon, s-a aflat în județul Sibiu pentru un schimb de experiență axat pe agricultură, zootehnie și ecoturism. Reprezentanții francezi au fost primiți la Consiliul Județean Sibiu de vicepreședintele Paul Kuttesch, în cadrul unei întâlniri la care au participat producători locali, specialiști și reprezentanți ai administrației.
Vizită la Piața Volantă Transilvania
Programul a început cu o vizită la Piața Volantă Transilvania, proiect organizat în curtea Consiliului Județean Sibiu și dedicat susținerii producătorilor locali. Oaspeții au putut vedea modul în care funcționează acest concept și felul în care este pusă în valoare producția locală.
Teme de interes pentru ambele părți
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte legate de organizarea agriculturii în România și Franța, provocările cu care se confruntă fermierii, dar și oportunitățile de finanțare și dezvoltare. Dialogul a pus accent pe schimbul de idei și pe posibilitatea unor colaborări concrete între cele două părți.
La întâlnire au participat și producători locali, printre care Maria Iuga, fermier din Tilișca, și Dan Limbășan, reprezentant al fermei de suine „Mangalița de la Racovița”. Au fost prezenți și reprezentanți ai turismului, precum și ai instituțiilor din domeniul agricol.
Din partea delegației franceze au făcut parte Jean-Michel Martel, crescător de animale și reprezentant al unor cooperative agricole, dar și Roland Comte, consilier parlamentar responsabil de relațiile cu România.
Primele direcții de colaborare
În urma întâlnirii au fost schițate deja câteva direcții de colaborare. Una dintre variantele discutate este ca o delegație din județul Sibiu să efectueze o vizită în Franța, iar partenerii francezi au fost invitați să revină în județ la Târgul Internațional de Ecoturism din septembrie 2026.
„Ne dorim ca această întâlnire să fie un nou pas în consolidarea relațiilor dintre județul Sibiu și partenerii noștri din Franța, precum și un punct de plecare pentru viitoare colaborări concrete”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Paul Kuttesch.
Vizite la ferme și obiective din județ
Pe lângă întâlnirea de la Consiliul Județean Sibiu, programul delegației a inclus și vizite la ferme, la ferma-școală a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu de la Rusciori, la o păstrăvărie din Gura Râului, la fabrica de bere din Sadu și la Muzeul ASTRA.
Publicitate
Anunțuri gratuite din Maramures



