Explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Au fost făcute demersurile necesare pentru transferul victimei: ,,Beneficiază de un tratament complex”

La mai bine de 24 de ore de la explozia produsă ieri, 17 ianuarie 2026, pe strada Arnsberg, bărbatul în vârstă de 35 de ani, grav rănit, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală și cu căile respiratorii afectate, este conștient și cooperant.

În prezent, acesta este internat în secția ATI, unde primește îngrijiri medicale de specialitate și un tratament specific pacienților cu arsuri. Totodată, au fost inițiate demersurile necesare pentru transferul său într-un centru specializat pentru mari arși.

Citește și: VIDEO | Starea victimelor după explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Medic: ,,Nu sunt locuri în centrele de arși din România”

,,Pacientul în vârstă de 35 de ani este internat pe secția ATI, este extubat, conștient, cooperant, este toaletat și pansat zilnic și beneficiază de un tratament complex, specific pacientului ars, internat în Secția ATI. Au fost făcute demersurile necesare transferului pacientului într-un centru de arși”, a declarat Alexandra Roșu, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgențe Alba pentru Ziarul Unirea.

Reamintim că, ieri, Ministerul Sănătății a transmis printr-un comunicat de presă următoarele: Intervenție de urgență în urma unei explozii produse la un imobil din Alba Iulia. În urma incidentului, 22 de persoane au fost evacuate din imobil. Acestea nu necesită asistență medicală. 

Un alt pacient (bărbat, 35 ani) cu arsuri pe 50% din corp și căi respiratorii afectate, intubat, a ajuns la UPU Alba, unde primește asistență medicală de specialitate. După echilibrarea hemodinamică a pacientului și  după consultul de specialitate se va solicita transfer în străinătate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Ultimele știri publicate în Ziarul
Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *