În liniștea adâncă a Vinerii Mari, când cerul parcă își pleacă fruntea peste suferința lumii, mulțimi de credincioși au pășit cu inimile tremurânde în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
Aici, în lumina blândă a lumânărilor și în murmurul rugăciunii, s-a săvârșit Denia în cadrul căreia s-a cântat Prohodul Mântuitorului Iisus Hristos, o slujbă care adună în ea lacrimă, nădejde și iubire.
Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor ales de preoți și diaconi, între care s-au numărat cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și slujitori ai catedralei.
Glasurile lor s-au unit cu cele ale credincioșilor și ale Coralei „Timotei Popovici”, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza, într-o cântare care a părut că urcă direct spre cer.
Într-o comuniune profundă, credincioșii au cântat Prohodul Domnului, retrăind fiecare vers ca pe o mărturisire personală a durerii și a iubirii. Fiecare cuvânt a fost o rugăciune, fiecare notă-o lacrimă.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a rostit un cuvânt care a coborât adânc în sufletele celor prezenți:
„Am purtat epitaful împrejurul Catedralei şi va rămâne în mijlocul bisericii până în ziua Învierii, pentru ca toată lumea să se poată închina.
Am purtat cu noi o făclie aprinsă știind că Mântuitorul este pus în mormânt acum. Acesta este darul nostru ca răspuns la iubirea Sa nemărginită.
Am lăsat această făclie aprinsă din inima noastră și am pus-o la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Cu rânduiala lui Dumnezeu, mâine după masă vom primi de la Ierusalim Lumina Sfântă de pe mormântul Domnului și în ziua Învierii o vom împărți tuturor.
Acesta este darul veșnic pe care ni-l oferă Mântuitorul Iisus Hristos, o lumină care se va păstra în candela sufletului nostru dacă noi o întreținem și o îngrijim, până anul viitor, până anul celălalt, când o vom reînnoi.
Să ne ajute bunul Dumnezeu ca să simțim cu adevărat momentele acestea unice din viața noastră, participarea noastră la Pătimirile Domnului și apoi bucuria cea mare a Învierii s-o primim în sufletele noastre.”
După acest moment de adâncă trăire, credincioșii s-au apropiat în tăcere de Sfântul Epitaf, așezat în mijlocul catedralei, închinându-se cu smerenie. În acele clipe, timpul părea că se oprește, iar fiecare suflet își căuta lumina, pregătindu-se pentru miracolul Învierii.
A fost o seară în care durerea s-a împletit cu speranța, iar întunericul Vinerii Mari a fost străpuns de o lumină tainică — aceea care nu se stinge niciodată în inimile celor care cred.
SURSĂ FOTO: Costin Chesnoiu/Mitropolia Ardealului
Anunțuri gratuite din Maramures