Polițiștii din Alba au organizat o acțiune pentru creșterea siguranței cetățenilor în trenuri, stații și la trecerile la nivel cu calea ferată.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Alba, sprijiniți de polițiștii Serviciului Criminalistic – Compartimentul Poliție Canină din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au desfășurat marți, 7 aprilie 2026, pe raza județului Alba, o acțiune al cărei obiectiv l-a constituit siguranța în zona stațiilor și trecerilor la nivel cu calea ferată.
Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță a cetățenilor aflați în stațiile de cale ferată și trenuri de călători, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, precum și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Efortul comun de creștere a gradului de siguranță publică s-a concretizat în controale efectuate atât în stațiile CF, cât și în trenurile de călători.
În vederea prevenirii faptelor antisociale și creșterii gradului de siguranță a cetățenilor, astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare.
Anunțuri gratuite din Maramures


