Mioveniul găzduiește un duel surprinzător în sferturile Cupei României, unde două dintre revelațiile competiției își dispută un loc în semifinale. FC Argeș și Gloria Bistrița au depășit așteptările în acest sezon și ajung în această fază cu argumente solide, chiar dacă pornesc din contexte diferite la nivel de campionat.

Acest articol conține link-uri afiliate către parteneri publicitari. Analiza ne aparține în totalitate. Joc responsabil. 18+

FC Argeș, revenită recent în Superliga, nu doar că și-a asigurat prezența în play-off, dar a impresionat și în Cupă, unde a câștigat grupa din care au mai făcut parte Rapid și CFR. Echipa lui Bogdan Andone a avut parcurs perfect în faza grupelor, cu punctaj maxim, semn că tratează competiția cu maximă seriozitate. Piteștenii au arătat echilibru și maturitate, iar pentru un club aflat în reconstrucție, semifinala ar reprezenta un pas uriaș.

De cealaltă parte, Gloria Bistrița, nou-promovată în Liga 2, a avut un traseu remarcabil. S-a calificat de pe locul secund într-o grupă puternică, din care au făcut parte Universitatea Craiova, FCSB, UTA și Petrolul. Trupa lui Nicolae Grigore a pierdut un singur meci în actuala ediție a Cupei, 1-3 cu FCSB, și a bifat cinci victorii în rest. În plus, bistrițenii au marcat în opt din ultimele nouă partide oficiale, semn că vin la Mioveni cu încredere și curaj.

Aplicația Flashscore îți pune la dispoziție toate instrumentele necesare pentru a paria informat pe acest meci. Aducem în față date și statistici relevante pentru situația la zi din competiție. Specialistul nostru în pariuri sportive, Radu Marina, analizează în detaliu confruntarea, bazându-se atât pe confruntările directe, cât și pe forma actuală a celor două formații implicate.

Ponturi FC Argeș – Gloria Bistrița

Total Goluri: Peste 1.5 @ 1.35 (Unibet)

Victorie FC Argeș @ 1.40 (Unibet)

Total goluri Argeș: Peste 1.5 @ 1.67 (Unibet)

Cotele sunt oferite de Unibet, valabile la momentul publicării și pot suferi modificări.

Două echipe care nu fug de spectacol

Atât FC Argeș, cât și Gloria Bistrița au arătat în această ediție a Cupei că nu sunt formații care se închid. Bistrițenii au un golaveraj impresionant în competiție, 16-7 în șase partide, ceea ce înseamnă o medie ridicată de goluri pe meci. Jocurile lor au avut ritm, ocazii și destule momente în care defensiva a fost pusă la încercare.

Și parcursul recent al Gloriei confirmă tendința ofensivă. În ultimele cinci meciuri oficiale s-au marcat 14 goluri în partidele lor, semn că întâlnirile sunt deschise și rareori se termină la limită, 1-0. Echipa lui Nicolae Grigore are curaj, marchează constant și își asumă riscuri, chiar și în fața unor adversari mai bine cotați.

De partea cealaltă, FC Argeș traversează o perioadă bună, cu patru victorii în ultimele cinci meciuri. În Cupă, trei dintre cele patru partide jucate au depășit clar borna de două goluri, iar tabela a arătat scoruri generoase la final. Cu două echipe care au demonstrat că pot produce faze de poartă și cu un loc în semifinale pe masă, premisele pentru cel puțin două goluri nu pot fi trecute cu vederea.

Ponturi Argeș – Gloria Bistrița – Total Goluri: Peste 1.5 @ 1.35 (Unibet)

Explicație: Dacă vom vedea cel puțin două goluri în acest meci din Cupa României, pariul tău este câștigător.

Argeșul este echipa mai puternică

FC Argeș traversează un sezon peste orice așteptări. Calificarea în play-off-ul Superligii este deja asigurată, iar asta spune multe despre constanța echipei lui Bogdan Andone. Înaintea acestui duel din Cupă, piteștenii au câștigat patru din ultimele cinci meciuri oficiale, singurul pas greșit fiind eșecul strâns de la Ploiești, 1-2. În rest, Argeșul a arătat maturitate, echilibru și capacitatea de a gestiona momentele esențiale.

Parcursul din Cupa României confirmă această soliditate. Alb-violeții au trecut de fiecare adversar la limită, dar cu mult pragmatism: 2-1 cu Rapid după ce au fost conduși, 3-2 cu Metaloglobus, 2-1 cu Dumbrăvița și 1-0 cu Agricola Borcea. Au demonstrat că știu să revină în meci și că pot închide partida atunci când se află în avantaj. Într-o competiție eliminatorie, astfel de detalii fac diferența.

În plus, la Mioveni, FC Argeș s-a simțit confortabil în acest sezon. Bilanțul jocurilor oficiale disputate aici este unul pozitiv, iar echipa vine după două victorii consecutive în campionat, ambele cu 1-0. Cu un obiectiv clar și cu șansa de a atinge o performanță istorică în Cupă, piteștenii par echipa mai bine structurată și mai pregătită pentru un nou pas înainte.

Ponturi Argeș – Gloria Bistrița – Victorie FC Argeș @ 1.40 (Unibet)

Explicație: Dacă FC Argeș câștigă partida în timpul regulamentar, pariul tău este câștigător.

Moralul gazdelor este unul excelent

FC Argeș are o încredere justificată înaintea sferturilor din Cupa României. Sezonul a ieșit peste așteptări, play-off-ul este deja asigurat, iar echipa joacă fără presiune. Când știi că ți-ai îndeplinit obiectivul principal, intri pe teren mai relaxat și mai dispus să riști în atac.

În Cupă, piteștenii au arătat că pot marca împotriva oricui. Au avut meciuri în care au înscris de două sau chiar trei ori și nu au părut o echipă care se mulțumește cu minimul necesar. Chiar și atunci când au fost conduși, au găsit resurse să întoarcă rezultatul, ceea ce spune mult despre atitudinea și încrederea lor.

La Mioveni, cu un loc în semifinale pe masă și cu suporterii în spate, e de așteptat ca gazdele să joace deschis. Diferența de experiență și momentul bun prin care trece echipa pot face ca Argeșul să fie din nou eficient în fața porții.

Ponturi Argeș – Gloria Bistrița – Total goluri Argeș: Peste 1.5 @ 1.67 (Unibet)

Explicație: Dacă FC Argeș marchează cel puțin două goluri împotriva celor de la Gloria Bistrița, pariul tău este câștigător.

Cote FC Argeș – Gloria Bistrița

FC Argeș câștigă @ 1.40 (Unibet)

Egal @ 4.40 (Unibet)

Gloria Bistrița câștigă @ 7.50 (Unibet)

Cotele sunt valabile la momentul publicării și pot fi modificate.

Descoperă cele mai bune bonusuri la pariuri

Dacă vrei să profiți de meciurile din Cupa României pentru pariurile tale, Flashscore te poate ajuta. Pe pagina noastră dedicată bonusurilor vei găsi cele mai bune promoții și coduri de bonus disponibile.

Cotele, corecte la momentul publicării, pot fi modificate ulterior.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *