Foto: AFP

DGASPC Mureș anunță scutirea de la plata rovinietei pentru persoanele adulte cu dizabilități, încadrate în grad de handicap grav sau accentuat.

Acestea au la dispoziție 60 de zile pentru a depune documentele, a precizat pentru Radio Tg.Mureș directoarea Miklea Hajnal:

,,În ceea ce privește scutirea de la plata rovinietelor, în județul Mureș anul trecut s-au eliberat 3594 de roviniete pentru persoanele cu dizabilități ce dețin autoturism proprietate personală sau asistentului său personal. Ceea ce aduce nou anul acesta este perioada de depunere a cererilor de solicitare a gratuității. Dacă, de exemplu, o cerere este făcută în luna ianuarie,  rovinieta va fi eliberată, iar scutirea valabilă din luna martie, ceea ce înseamnă o durată 60 de zile, nu 30,  ca înainte.”

Miklea Hajnal spune că persoanele cu dizabilități au dreptul și la gratuitate pentru transportul interurban, cu autobuzul sau trenul.

De asemenea, cardul de carburant al persoanei beneficiare va fi alimentat trimestrial sau semestrial:

,,La acordarea gratuităților pentru transport, o noutate a acestui an este că persoana cu certificat de încadrare în grad de handicap grav și accentuat poate beneficia de gratuități în formă de bilete de tren sau autobuz, sau prin acordarea de bonuri valorice exclusiv pe suport electronic,  card de carburanți, în locul bonurilor de benzină care erau decontate pe suport de hârtie.”

Pentru persoanele cu grad de handicap grav, valoarea cadrului de carburant este 1.500 lei pe an, iar pentru cei cu grad accentuat este 750 de lei.

Anul trecut, în Mureș au fost depuse peste 4.000 de cereri de decont pentru benzină.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *