Duminica, 15 Martie 2026, ora 19:11
2009 citiri
Expertul de război Robert Pape FOTO captură YouTube
Expertul de război de la Casa Albă, Robert Pape, crede că SUA sunt prinse într-o „capcană” periculoasă în Iran, unde succesul militar este iluzoriu, iar escaladarea conflictului avantajează China și Rusia, punând în pericol controlul american asupra Orientului Mijlociu.
El a explicat într-un podcast urmărit de milioane de americani de ce Trump este prins într-un război cu Iranul, vorbind despre riscul unei erupții nucleare, rolul Chinei în conflict și modul în care SUA pierd controlul asupra Orientului Mijlociu.
Pape, care este un politolog renumit și este director al Proiectului Chicago privind Securitatea și Amenințările, a consiliat fiecare administrație de la Casa Albă după 9/11 în materie de strategie militară și este autorul cărții Bombing to Win: Air Power and Coercion in War, arată Adevărul.
Expertul pornește de la ideea că America a avut neinspirația de a intra într-o situație similară cu cele din Irak sau Libia. Acum, SUA sunt prinse în ceea ce el numește „capcana escaladării”.
„Când mi-am terminat doctoratul, am început imediat să luptăm în primul război din Golf, care a fost un război bazat pe forța aeriană. Munca mea din anii ’80 a devenit brusc relevantă. Am fost în Washington Post, USA Today, concepeam poveștile deoarece nu aveam comentatori militari la acea vreme. Apoi am primit un apel de la Forțele Aeriene ale SUA, cerându-mi să vin nu doar să predau, ci să construiesc programa de învățământ. Apoi, pe măsură ce timpul a trecut, am ajuns să consiliez fiecare Casă Albă din 2001 până în 2024, inclusiv prima administrație Trump”, a explicat Pape.
În era armelor inteligente, succesul militar poate fi hipnotizant, mai spune el. Deși aeronavele Stealth B-2 pot distruge țintele în 90% din cazuri, problema rămâne nerezolvată atât timp cât tocmai programul nuclear iranian nu a fost oprit.
Vestea proastă dată de Pape americanilor și nu numai este că Statele Unite se afundă tot mai adânc într-o situație de unde vor ieși cu greu. De fapt, marea problemă este, spune el, că multora dintre cei ce se află în funcții importante în cadrul administrației Trump 2 le scapă faptul că succesul obținut în Iran este unul iluzoriu.
„Ne scapă faptul că suntem blocați într-o capcană creată de noi înșine. Voi explica ce este acea capcană, dar consecința cheie este că pierdem controlul. Pierdem controlul asupra situației. Iar ceea ce vedeți la președintele Trump este că el încearcă să recapete controlul. Problema este că, începând din iunie, am început să pierdem controlul asupra localizării materialului nuclear. Acum avem sateliți civili și îi poți vedea mutând lucruri. Ce ar putea muta prin zonele nucleare? Mă întreb… cel mai probabil este materialul nuclear, deoarece ei s-au planificat pentru acest război exact ca noi, cu excepția faptului că s-au pregătit să fie rezilienți și să riposteze în moduri tot mai agresive. Ei câștigă partea de escaladare a războiului”, susține expertul
Un punct critic al analizei se referă la faptul că, deși SUA au avut ca scop paralizarea programului nuclear, succesul este incert. Deși instalațiile fizice pot fi lovite, locația exactă a materialului nuclear este incertă, susține Pape.
De altfel, imaginile din satelit au surprins camioane iraniene mutând obiecte din zonele în care se știa că ar exista laboratoare chiar înainte de bombardamente: „Nu cred că vor muta floricelele de porumb”, a punctat el.
Xi Jinping și Putin jubilează
Expertul american a explicat motivele pentru care „decapitarea” conducerii statului iranian nu a dus la capitularea acestuia, ci a determinat Iranul să riposteze și mai îndârjit. Fiul fostului lider suprem iranian ar fi și mai antiamerican și mult mai agresiv, el fiind susținut de Garda Revoluționară și fiind responsabil anterior de forțele care reprimau protestatarii.
„Când îl elimini pe lider… în locul lui primești un regim mai dur, un regim mai rezistent care vrea să riposteze și mai agresiv pentru că l-ai ucis pe tata”, este logica expusă de Pape.
Acum, riscul cel mai mare este ca Statele Unite ale Americii să pornească o ofensivă terestră care ar avea rezultate și mai dezastruoase. În opinia sa, probabilitatea ca Trump să decidă și o intervenție terestră este acum de 75%.
Ceea ce se întâmplă acum în Iran avantajează de minune China, care, spune Pape, privește cum SUA intră într-o altă „mlaștină în Orientul Mijlociu”. Nu în ultimul rând, situația servește intereselor lui Putin în Ucraina, deoarece Kievul a fost lăsat de izbeliște în fața mașinăriei de război a Kremlinului.
Indiferent ce alegeri va face, Trump a pierdut puncte prețioase prin declanșarea acestui război. El s-ar afla în acest moment în fața unei „alegeri hobbesiene” sau a unei dileme de moștenire: fie acceptă o pierdere politică pe termen scurt prin retragere, fie riscă să devină un nou Lyndon Johnson, prins într-un război etern și care îi va păta definitiv imaginea istorică, este mesajul lui Robert Pape.
SUA și Israelul au atacat Iranul
Anunțuri gratuite din Maramures



