Episcopul Nicolae Ivan a fost comemorat marți la Cluj-Napoca, la 90 de ani de la trecerea la Domnul. Ierarhul a fost reîntemeietorul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului și ctitorul Catedralei Mitropolitane.
Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul Mitropoliei Clujului, aflat la demisolul catedralei, unde a avut loc sesiunea științifică intitulată „Episcopul Nicolae Ivan la nouă decenii de la trecerea la Domnul”.
Manifestarea a reunit reprezentanți ai mediului academic, clerici, teologi, istorici și oameni de cultură, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Un nume bun este mai de preţ decât bogăţia
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evidențiat personalitatea ierarhului clujean și însemnătatea culturală a lucrării sale.
„Episcopul Nicolae Ivan a venit la Cluj cu un geamantan, dar cu multă experiență administrativă și pastorală, iar când a plecat la Domnul ne-a lăsat Catedrala, Biserica Sfântul Nicolae din Cluj, Academia Teologică, Reședința Eparhială, Revista Renașterea și Tipografia”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Părintele Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, a caracterizat misiunea Episcopului Nicolae Ivan: „Moștenire, continuitate, responsabilitate. Eu cred că aceste trei cuvinte spun foarte mult despre episcopul pe care îl comemorăm”.
Părintele Diacon Mircea Gheorghe Abrudan, istoric și cercetător al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, a subliniat că personalitatea ierarhului este strâns legată de familie: „Un om al faptelor, un ctitor, care atât la Sibiu, cât și la Cluj a pus în lucrare o moștenire a părinților săi, pentru că el venea dintr-un sat de țărani români, harnici, foarte evlavioși”.
Activitatea episcopului clujean
Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu”, al Academiei Române, a explicat istoria formării Asociației Culturale Ortodoxe „Nicolae Ivan”: „Numele acestei asociații culturale ortodoxe nu putea să fie altul decât cel al episcopului Nicolae Ivan, care a fost un constructor de instituții, un coagulator de spirite alese, un promotor al păcii și înțelegerii”.
Adrian Opre, vicepreședintele Asociației Culturale Ortodoxe „Nicolae Ivan”, a omagiat activitatea ierarhului, care a rămas un reper al vieții spirituale din Ardeal.
„Valoarea acestui episcop în spațiul cultural clujean este dată de această origine în satul ardelenesc, și a modului în care a știut să aducă cu sine, în capitala culturală a Ardealului, această trăire profundă și relație sinceră, naturală, clară, nu numai cu natura, dar mai cu seama cu Dumnezeu”.
Părintele Cosmin Cosmuța de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a vorbit despre organizarea instituțiilor bisericești clujene în documente emise de Episcopul Nicolae Ivan.
Scurtă biografie
Episcopul Nicolae Ivan s-a născut în data de 17 mai 1855, în localitatea Aciliu din județul Sibiu. Era originar dintr-o familie de țărani.
A sprijinit reînființarea Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care s-a realizat în anul 1921. A fost ales episcop al noii eparhii, hirotonit la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, în 21 noiembrie/4 decembrie 1921 și instalat la Cluj în data de 6/19 decembrie 1921.
A trecut la cele veșnice în data de 3 februarie 1936, fiind înmormantat în cripta din subsolul Catedralei din Cluj-Napoca.
Anunțuri gratuite din Maramures



