Foto: ilustrativ Facebook/The English Speaking Union Romania

Concursul național de public speaking, etapa județeană, are loc în perioada 28–29 martie, la sediul centrului de limbi străine ”Sam Academy” din municipiul Brașov, și reunește, la această ediție, peste 150 de elevi.

Concursul își propune să ofere participanților oportunitatea de a-și demonstra talentul oratoric în limba engleză, creativitatea și capacitatea de a susține idei într-un mod clar și convingător, a explicat pentru Radio Tg.Mures unul dintre organizatori, Alexandra Olariu:

,,Sunt pe categorii de vârstă 8-11 ani, 12-15 ani și 16-20 de ani. Copiii primesc un citat al unui autor celebru. De exemplu, anul acesta pentru categoria 12-15 ani și 16-20 de ani, avem un ‘haiku’ (poem scurt) în care copiii trebuie să demonstreze printr-un discurs scris, că au înțeles citatul respectiv. În discursul pe care îl pregătesc, vor explica oral cum se aplică citatul în viețile lor și la nivel general, prin exemple concrete și argumente, oferind perspective cu care ne putem regăsi cu toții.”

Câștigătorii de la categoriile 8-11 ani și 12-15 ani primesc diplome recunoscute internațional, iar cei de 16-20 de ani ajung la București, la concursul național, unde se vor reuni cei mai buni din țară.

Nu în ultimul rând, câștigătorii naționali la oratorie în limba engleză pot merge mai departe la etapa finală de la Londra unde, spune Alexandra Olariu, România a avut reprezentanți cu doi ani în urmă.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *