Elevii pot descoperi aici patrimoniul cultural și natural, în cadrul unor trasee tematice concepute de specialiștii muzeului, pe 10 kilometri de alei, în zonele culturale ale României, precum „Satul gorjean și școala tăcută a lui Brâncuși”, „Aventurile lui Stejărel în dumbrava fermecată”, „Pe urmele ciobanilor”, „Drumul firului de lână” sau „Moara norocoasă” – denumiri care ascund tot atâtea experiențe legate de cultura populară din toate regiunile României, ce pot fi descoperite printr-o experiență interactivă.

Programele educaționale pe care le-a lansat Muzeul Astra din Sibiu sunt menite să aducă mai aproape de copii universul tradițiilor și al meșteșugurilor. Au fost programați deja peste 2.000 de elevi din clasele primare, gimnaziu și liceu, atât din orașul și județul Sibiu, cât și din București, Brașov, Făgăraș, Pitești sau Vatra Dornei, pentru aceste programe ale instituției. 

„Îi așteptăm pe toți cei care s-au programat cu bună dispoziție și vom fi pregătiți să parcurgem împreună traseele în aer liber. Oferta este completată de un program educațional interactiv, care include ghidaje tematice și ateliere practice, precum «Ierbarul pădurii», «Gospodăria tradițională și grădina de legume», «Traista mea cu povești», «Ceramica de Horezu», «Ocupații tradiționale din Delta Dunării», «Albinele și rolul lor în biodiversitate», «Din lână și poveste – căciuli de demult» sau «O călătorie interactivă în lumea basmului»”, spune Raluca Andrei, șef serviciu Educație și Interpretare Patrimoniu Muzeul ASTRA.

 

Vânătoare de comori și trasee ghidate în natură

Mai sunt organizate activități de tip „vânătoare de comori”, astfel încât o simplă vizită se poate transforma într-o experiență dinamică, facilitând descoperirea patrimoniului material, imaterial și natural al muzeului. Aventurile sunt organizate cu ajutorul partenerilor muzeului, de la Fundația Conservation Carpathia, care îi vor ghida pe elevi, în perioada 1-2 aprilie, în tururi pe traseul castorilor și la o vânătoare de comori educativă, fiecare oprire devenind o lecție despre mediul înconjurător și despre relația responsabilă dintre om și natură.

Experiența este întregită de traseul „Povești cu aripi în Muzeul ASTRA”, unde, prin intermediul unor panouri figurative și al codurilor QR, elevii descoperă speciile de păsări care populează muzeul și învață informații valoroase despre fauna locală. 

Ziua Păsărilor este sărbătorită anual, din 1906, pe 1 aprilie, fiind una dintre cele mai vechi sărbători dedicate naturii, iar cu această ocazie, Liviu Pripon, cercetător independent, va realiza în această zi un ghidaj tematic pe acest traseu. Astfel, publicul va afla detalii importante despre păsări, protejarea habitatelor lor, combaterea poluării și încurajarea activităților precum montarea cuiburilor artificiale în muzeu. 

Elevii din municipiul Sibiu pot participa la traseele tematice și vizitele în cadrul muzeului prin intermediul programului „Școala la muzeu”, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sibiu.

 

Vizitatorii pot toarce lâna, într-o casă tradițională

Recent, Muzeul Astra a mai lansat un proiect pentru redescoperirea meșteșugurilor tradiționale – un gest de recuperare culturală și o oportunitate de dezvoltare pentru comunități: Ieri a avut loc inaugurarea sitului pilot amenajat în cadrul gospodăriei din Tilișca, parte a expoziției în aer liber a Muzeului ASTRA. 

Gospodăria-atelier de țesere a straielor din lână din Tilișca, datând de la mijlocul secolului al XIX-lea, este valorificată ca spațiu expozițional dedicat patrimoniului bogat al prelucrării lânii. Totodată, aceasta devine un loc interactiv, care facilitează apropierea publicului de tehnicile tradiționale de valorificare a lânii, precum: torsul, răsucirea, împâslirea, țeserea, croșetarea, tricotarea și coaserea. 

Șura gospodăriei a fost transformată într-un spațiu funcțional, unde uneltele și războaiele de țesut îi așteaptă pe toți cei pasionați de fibre naturale să descopere sau să aprofundeze arta prelucrării lânii și să creeze obiecte durabile și utile.

Inițiativa contribuie la consolidarea comunității meșteșugarilor din domeniu, la creșterea vizibilității celor implicați în prelucrarea lânii și la formarea unei rețele care reunește producători, meșteri, designeri și persoane interesate de fibre naturale. De asemenea, proiectul își propune să evidențieze potențialul creativ al motivelor tradiționale, ca sursă de inspirație pentru noi produse de design relevante pentru ziua de astăzi. Situl pilot devine astfel o punte între generații, între patrimoniul material și imaterial și viitorii continuatori ai acestor meșteșuguri. În acest context, județul Sibiu aduce în prim-plan patrimoniul legat de prelucrarea lânii, transformându-l într-un spațiu viu de învățare, creație și întâlnire între generații. 

Amenajarea sitului pilot face parte din proiectul COMMHERITOUR, implementat de Consiliul Județean Sibiu, care urmărește organizarea unei comunități a meșterilor și procesatorilor de lână, dezvoltarea unor produse cultural-turistice reprezentative pentru Sibiu și identificarea unor modalități sustenabile de valorificare a lânii ca resursă locală.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

Mihai Gâdea face un anunț îndurerat: „Mama a fost cea mai bună mamă”



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *