Bogdan Ivan anunță proiecte de amploare pentru Bistrița-Năsăud.

Articol editat de cristina.rusu,
16 ianuarie 2026, 10:02

Investiții masive, de aproape 700 de milioane de lei, vor schimba fața județului Bistrița-Năsăud în următorii ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Bogdan Ivan, care a confirmat susținerea guvernamentală pentru trei proiecte majore de infrastructură și sport.

 

Cea mai mare sumă, 280 de milioane de lei, este direcționată către modernizarea drumului național 17C, pe tronsonul Bistrița – Dumitra – Năsăud, pentru a crește siguranța rutieră și a reduce timpul de deplasare.

Nici sportul nu este uitat: o nouă arenă modernă, cu peste 12.000 de locuri, va fi construită în municipiul Bistrița. Proiectul, evaluat la 62 de milioane de euro, este menit să relanseze tradiția echipei Gloria și să atragă competiții de performanță.

O altă prioritate pe lista Guvernului pentru acest an, 2026, este creșterea siguranței la acumularea Colibița. Proiectul de aproape 100 de milioane de lei se află deja în faza de autorizare, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate până în 2029.

Ministrul Bogdan Ivan a subliniat că aceste investiții sunt rezultatul colaborării strânse dintre autoritățile locale și centrale pentru dezvoltarea durabilă a județului.

”Când avem colaborare, seriozitate și obiective comune, Bistrița-Năsăud câștigă! Asta este miza: să construim temeinic, cu pași siguri, pentru prezentul și viitorul județului nostru”, a transmis pentru Radio Cluj ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *