Doi Bărbați din Bistrița-Năsăud au fost arestați pentru tâlhărie calificată, după ce l-au lovit și i-au luat portofelul unui tânăr de 20 de ani din Cluj-Napoca.
I-au solicitat o sumă de bani și i-au luat portofelul
„În data de 26 martie a.c., în jurul orei 19.30, un tânăr de 20 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, s-a prezentat la o unitate medicală, declarând că, în data de 26 martie a.c., în jurul orei 05.00, în timp ce se afla în zona Piața Unirii, în apropierea unui local, ar fi fost abordat de două persoane necunoscute, care i-ar fi solicitat o sumă de bani.
În acest context, una dintre persoane i-ar fi sustras din portofel suma de aproximativ 3.500 de forinți (echivalentul a circa 45 de lei). Ulterior, în momentul în care tânărul ar fi încercat să își recupereze suma de bani, acesta ar fi fost îmbrâncit și lovit de către unul dintre cei doi bărbați.
În urma administrării probatoriului, la data de 2 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de aducere privind doi bărbați, de 31, respectiv 40 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, bănuiți de comiterea faptei„, informează IPJ Cluj.
Ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
La data de 3 aprilie a.c., la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pe numele celor doi bărbați, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
În continuare se efectuează cercetări sub supravegherea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Anunțuri gratuite din Maramures


