- Dinamo a învins-o pe U Cluj, scor 1-0, în etapa #22 din Liga 1.
- Formația antrenată de Zeljko Kopic (48 de ani) a urcat pe locul secund în Superliga.
Partida de pe Arena Națională a început excelent pentru elevii lui Kopic, care au dominat clar prima repriză.
Dinamo – U Cluj 1-0. Prestație convingătoare a „câinilor”
Alberto Soro și Karamoko au avut o zi bună și au creat numeroase ocazii periculoase, însă unicul gol al meciului a venit abia pe finalul primei părți.
În minutul 42, Soro a trimis o minge în careu, peste apărarea clujenilor, iar Karamoko a profitat de o clipă de neatenție în defensivă: a preluat, a șutat și a înscris.
VIDEO: Golul marcat de Karamoko
Macalou, atacantul clujenilor, și-a trecut și el în cont mai multe ocazii importante, însă nu a reușit să le concretizeze.
În repriza secundă, Bergodi i-a aruncat în luptă pe Atanas Trică, Andrei Gheorghiță, Dorin Codrea, Gabriel Simion și Quadri Taiwo, iar schimbările au revigorat atacul. Totuși, fără efect pe tabelă! De cealaltă parte, „câinii” au trimis de două ori în bară, prin Karamoko și Musi.
În urma acestui rezultat, echipa lui Zeljko Kopic a urcat pe locul 2 în Superliga, cu 41 de puncte, la doar un punct în spatele liderului Rapid. U Cluj ocupă poziția 8, cu 33 de puncte.
Galerie foto (50 imagini)
+50 Foto
labels.photo-gallery
Dinamo – U Cluj 1-0
- A marcat: M. Karamoko (min. 42)
Min. 90+4 – Mikanovic primește un cartonaș galben
Min. 90+1 – Gnahore trimite un șut de la marginea careului, dar Gertmonas reține mingea.
Min. 87 – Ikoko este introdus în locul lui Sivis
Min. 83 – Trică se descurcă excelent în careu, scapă singur și pasează către Taiwo, dar mingea ajunge la Epassy
Min. 78 – Elevii lui Bergodi au mai multe ocazii importante, dar nu reușesc să profite
Min. 77 – Taiwo este servit în careu de Chipciu, dar trimite în brațele lui Epassy
Min. 72 – Mazilu și Perica îi înlocuiesc pe Musi și Karamoko
Min. 72 – Fabry iese, iar în locul său e introdus Taiwo
Min. 64 – Gheorghiță, Dorin Codrea și Gabriel Simion i-au înlocuit pe Postolachi, Murgia și Bic
Min. 63 – Cîrjan, lovit involuntar de Cisse, cade pe gazon și are nevoie de îngrijiri medicale.
Min. 61 – Musi, aflat la marginea careului, șutează la colțul scurt și lovește bara!
Min. 58 – Armstrong intră în locul lui Soro
Min. 56 – Alberto Soro a intrat în careu și a trimis un șut periculos, dar mingea a trecut pe lângă poartă
Min. 47 – Karamoko șutează din afara careului, dar trimite în bara laterală. Soro reia, dar ratează
Min. 46 – Atanas Trică îl înlocuiește pe Omar El Sawy
Min. 46 – Meciul se reia
Min. 45+2 – Pauză (1-0)
Min. 42 – Gol! (1-0) Soro trimite o minge în careu, peste apărarea clujenilor, iar Karamoko profită de un moment de neatenție în defensivă, preia, șutează și înscrie.
Min. 32 – Fabry încearcă un șut de la distanță, dar Epassy prinde mingea
Min. 29 – Musi șutează, dar Gertmonas prinde balonul cu ușurință
Min. 27 – Karamoko îi pasează lui Alberto Soro în fața porții, însă spaniolul nu reușește să împingă balonul în plasă.
Galerie foto (50 imagini)
+50 Foto
labels.photo-gallery
Min. 20 – Macalou îl driblează pe Opruț, care alunecă și cade. Ivorianul intră în careu, dar șutul său trece pe lângă poartă.
Min. 18 – Alberto Soro primește o pasă excelentă în careu, rămâne singur cu portarul, dar nu reușește să înscrie.
Min. 12 – Ocazie mare pentru U Cluj. El Sawy îl depășește pe Sivis, pătrunde în careu și șutează pe poartă, însă Epassy respinge. Macalou reia din fața porții, dar trimite peste.
Min. 5 – Soro trimite un șut de la distanță, dar Gertmonas este atent și prinde balonul
Min. 2 – Andrei Mărginean intră imprudent, îl lovește pe Fabry și vede cartonașul galben.
Galerie foto (50 imagini)
+50 Foto
labels.photo-gallery
Min. 1 – Ocazie pentru Dinamo! Musi centrează pe jos în careu, însă niciun coechipier nu ajunge la minge.
Min. 1 – Meciul începe ACUM
Dinamo – U Cluj, echipele de start
- Dinamo: Epassy – M. Sivis – K. Boateng, N. Stoinov – R. Opruț – E. Gnahore, A. Mărginean, C. Cîrjan – A. Soro, M. Karamoko, A. Muși
- Rezerve: A. Roșca, G. Milanov, S. Perica, A. Mazilu, C. Mihai, C. Soare, A. Caragea, M. Toader, J. Ikoko, V. Țicu, D. Armstrong, A. Pop
- Antrenor: Zeljko Kopic
- U Cluj: E. Gertmonas – D. Mikanovic, J. Cisse, I. Cristea, A. Chipciu – A. Murgia, O. Bic, A. Fabry – I. Macalou, V. Postolachi, O. El Sawy
- Rezerve: Ș. Lefter, A. Chinteș, Van der Werff, A. Coubiș, A. Toșca, M. Silva, D. Codrea, G. Simion, M. Drammeh, A. Gheorghiță, Q. Taiwo, A. Trică
- Antrenor: Cristiano Bergodi
- Arbitru: Vidican Rareș George. Asistenți: Neacşu George Florin, Vodă Alexandru. VAR: Colţescu Sebastian. AVAR: Marinescu Vasile
- Stadion: Arena Națională (București)
20:00 Jucătorii au ieșit la încălzire
Galerie foto (18 imagini)
+18 Foto
labels.photo-gallery
19:40 Fanii se îndreaptă spre stadion
Fanii încep să se adune la stadion, în ciuda frigului pătrunzător. S-au vândut 4.700 de bilete, iar cu abonamente, organizatorii estimează o asistență de aproximativ 5.500–6.000 de spectatori.
La ora meciului sunt așteptate temperaturi de aproximativ -7 grade Celsius.
Zeljko Kopic: „Am avut probleme săptămâna aceasta”
Zeljko Kopic a anunțat că Dinamo nu s-a pregătit în condiții optime pentru primul meci pe care îl va disputa în acest an în Liga 1.
„Am avut o pregătire bună înainte de sezon, suntem pregătiți pentru meci.
Am avut câteva probleme săptămâna aceasta cu terenul, dar este normal pentru România, pentru București, pentru vremea aceasta, este foarte frig afară. Ne-am antrenat aici pe gazon artificial”, a spus antrenorul „câinilor”, la conferința de presă premergătoare partidei.
De asemenea, tehnicianul croat se așteaptă la un duel complicat, din cauza formei pe care o traversează „studenții” în mandatul lui Cristiano Bergodi:
„În ceea ce privește adversarul, U Cluj, cu domnul Bergodi, are o energie nouă, are rezultate foarte bune și știm că va fi un meci foarte, foarte greu”.
Dinamo are mai multe noi achiziții care ar putea debuta în această seară: Valentin Țicu și Ianis Târbă.
Cristiano Bergodi: „Am încredere totală”
Antrenorul „studenților” este mulțumit de evoluția echipei din cantonamentul din Antalya și este optimist înaintea reluării campionatului.
„Echipa noastră se prezintă bine, am făcut un cantonament bun. Am luat toate informațiile despre jucători și am avut posibilitatea de a pregăti fără presiune primul meci al campionatului.
Chiar dacă nu am câștigat niciunul dintre cele trei meciuri amicale, am văzut în antrenamente că jucătorii erau bine conectați și foarte receptivi”, a spus Cristiano Bergodi, conform fcucluj.ro.
Înaintea duelului de pe Arena Națională, Universitatea Cluj are probleme de lot, întrucât Dan Nistor și Jovo Lukic sunt indisponibili.
„Îi așteptăm, sunt jucători importanți. Eu am spus că vor fi înlocuiți bine. Dacă e Fabry sau Bic, vedem. Lukic este potențialul nostru ofensiv, dar cine îl înlocuiește o va face bine. Am încredere totală”, a spus tehnicianul italian.
Universitatea Cluj l-ar putea utiliza pe linia de fund pe nou-venitul Andrei Coubiș, fotbalistul crescut în academia celor de la AC Milan.
Cred că poate fi în lot, dar vom vedea. Sunt 5-6 luni de când nu stă bine cu pregătirea fizică. Nu e pregătit, dar e un jucător bun, are calitate. Cristiano Bergodi, antrenor U Cluj, despre Andrei Coubiș
Statistici interesante înainte de Dinamo – U Cluj
- Ultimul meci disputat între cele 2 echipe s-a încheiat cu victoria la limită a „câinilor”, 1-0, grație golului marcat de Alexandru Pop
- Universitatea Cluj are cel mai bun record în deplasare: 5 victorii, 1 egal și 3 înfrângeri
- Bilanțul ultimelor 5 partide directe este echilibrat: 2 victorii Dinamo, 2 victorii U Cluj și un rezultat de egalitate
- Primul meci disputat între cele două echipe a avut loc pe 25 octombrie 1953 și s-a încheiat cu victoria clujenilor: U Cluj – Dinamo 4-2
Citește și
Clasamentul în Liga 1
| Loc | Echipă | Meciuri | Puncte |
|---|---|---|---|
| 1 | Rapid | 22 | 42 |
| 2 | U Craiova | 21 | 40 |
| 3 | Botoșani | 21 | 38 |
| 4 | Dinamo | 21 | 38 |
| 5 | Argeș | 22 | 37 |
| 6 | UTA Arad | 22 | 35 |
| 7 | Oțelul | 21 | 33 |
| 8 | U Cluj | 21 | 33 |
| 9 | FCSB | 22 | 31 |
| 10 | Farul Constanța | 22 | 28 |
| 11 | CFR Cluj | 21 | 26 |
| 12 | Unirea Slobozia | 22 | 21 |
| 13 | Petrolul | 21 | 20 |
| 14 | Csikszereda | 21 | 16 |
| 15 | Hermannstadt | 22 | 14 |
| 16 | Metaloglobus | 22 | 11 |
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
Anunțuri gratuite din Maramures



