“Maratonul Înțelegerii-Vocea Mea Contează” a început oficial! Primul pas din acest demers educațional l-am făcut la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, alături de elevii claselor a VII-a și a VIII-a.
Nu ne oprim la o singură întâlnire-vom merge, pas cu pas, în mai multe unități de învățământ, acolo unde copiii au nevoie de dialog real, sprijin și repere sănătoase.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratul de Poliție Județean Alba – Biroul Siguranța Școlară, prin implicarea doamnei Comisar-șef de poliție Ardelean Teodora-Maria, Inspector Principal de Politie, Boancheș Iulia, alături de consilierul școlar Carmen Vârtei, cărora le mulțumim pentru profesionalism și deschiderea față de elevi.
Am vorbit despre cum își pot recunoaște emoțiile, cum reacționează în situații dificile și, mai ales, când și cum să ceară ajutor — un pas esențial spre siguranță și echilibru.
Acesta este doar începutul.
Pentru că atunci când un copil învață că poate vorbi, că poate cere ajutor și că este ascultat… Vocea Mea Contează devine mai mult decât un nume-devine o convingere, au transmis reprezentanții Rotary Club Alba Iulia.



