Generația de legendă Steaua 1986 planificase inițial să sărbătorească la Sevilla împlinirea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, pe data de 7 mai 2026. Doar că în cele din urmă nu va mai fi cazul de așa ceva. În exclusivitate pentru FANATIK, Adrian Bumbescu, fostul mare fundaș central al echipei din Ghencea, a explicat de ce s-a ajuns în această situație.

Steaua ’86 nu mai merge la Sevilla pe 7 mai din motive de natură financiară

„Militarii” s-au văzut nevoiți să își anuleze planurile în acest sens pe considerente de natură financiară. Concret, în contextul în care fuseseră deja informați că sunt așteptați la eveniment chiar de către consulul României la Sevilla, ei au aflat că oficialii Clubului Sportiv al Armatei Steaua, entitate finanțată, după cum se știe deja foarte bine, de Ministerul Apărării Naționale, nu își pot permite în acest moment o astfel de cheltuială.

Mai exact, costurile pentru acoperirea cazării și transportului au fost destul de mari. În primă fază s-a încercat soluția identificării unor sponsori dispuși să achite pentru aceste chestiuni, bineînțeles cu posibilitatea asocierii de acest eveniment, dar, din nefericire, acest demers nu a avut în cele din urmă sorți de izbândă.

Ce se va întâmpla în schimb în Ghencea la meciul Steaua – Sepsi pentru sărbătorirea împlinirii a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni

Astfel, în contextul dat, s-a decis până la urmă ca această deplasare să fie anulată. În schimb, steliștii vor sărbători împlinirea a 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni în Ghencea, cu ocazia meciului pe care echipa antrenată de Daniel Oprița îl va juca în acel weekend 6-7 mai pe teren propriu cu Sepsi Sf. Gheorghe în returul play-off-ului din Liga 2.

„Nu mai mergem la Sevilla pentru că nu ni s-a aprobat, nu sunt bani. Consulul de la Sevilla a sunat la club și a zis că ne așteaptă de 7 mai acolo. S-a decis astfel să mutăm meciul cu Sepsi de pe 6 pe 7 mai și vom face spectacol în Ghencea cu artificii, lasere. Va fi o festivitate pe gazon cu Steaua ’86. Deci sigur nu se mai merge la Sevilla. S-a discutat, însă nu am găsit sponsori. Trebuia să mergem vreo 3-4 zile și costau mult cazarea și avionul.

Au zis că ne scapă de o plimbare cu avionul. Poate mergem la 50 de ani dacă suntem sănătoși. Câți om mai trăi până atunci că și de la ei au murit vreo 3-4. Sper să avem parte de susținerea cât mai multor suporteri pentru că se împlinesc totuși 40 de ani. Cei mai mici trebuie să știe și ei ce a însemnat aceasta performanță. Am terminat fotbalul european timp de 4-5 ani. Pe 24 februarie nu s-au spus două cuvinte de Supercupa Europei. Nu se vorbește de Cupa Intercontinentală. Chiar toată lumea e împotriva acestor mari performanțe? Se vorbește numai de FCSB-ul ăsta. Toate se rezumă la asta”, a spus Adrian Bumbescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *