Duminică, 5 aprilie 2026, la Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bistrița, a avut loc Paraclisul Maicii Domnului, urmat de concertul de pricesne intitulat „Lumină din Lumină”, un eveniment de aleasă trăire duhovnicească pentru credincioșii prezenți.
Manifestarea a fost organizată cu binecuvântarea și implicarea părintelui Bogdan Oprea, care a adus împreună interpreți și grupuri vocale într-un moment de rugăciune și cântare dedicat perioadei prepascale.
Au adus rugăciunea cântată: Andreea Pavelean, Florina Bălan, Marisa Șuticău, precum și Anamaria Marti alături de grupul vocal Spice. De asemenea, au impresionat publicul tinerele interprete Pop Amalia, Țarcă Maria și Baciu Lucia, prin sensibilitatea și autenticitatea interpretării.
Pricesnele au fost primite cu emoție de credincioși, atmosfera fiind una de liniște, reflecție și bucurie sufletească, specifică acestei perioade.
Evenimentul a reconfirmat rolul bisericii ca spațiu de comuniune spirituală și de promovare a valorilor tradiționale, aducând împreună comunitatea în jurul credinței și al muzicii religioase. Părintele Bogdan oprea va fi prezent în Miercurea Mare, de la ora 19, în studioul Răsunetul.
Anunțuri gratuite din Maramures


